SPORT Acum 5 ore, 39 minute

De la Șugaș Băi până dincolo de limite: 30 de echipe au pedalat aproape 5.000 de km în 24 de ore

de Daniela Luca | 172 vizualizări

Cea de-a cincea ediție a competiției de anduranță Sugas 24H a ajuns la final, iar ceea ce rămâne în urmă este mult mai mult decât kilometrii parcurși sau turele completate. Evenimentul, care a avut loc în zilele de 6 și 7 septembrie, la Șugaș Băi, fost o demonstrație de voință, perseverență și bucurie, cu zeci de sportivi care au pedalat neîntrerupt timp de 24 de ore.  

Anul acesta, cele 30 de echipe participante au reușit împreună să parcurgă 506 ture, adică peste 4.984 de kilometri.

Organizatorii transmit felicitări tuturor participanților și spun că fiecare echipă a arătat ce înseamnă pasiunea atunci când se transformă în mișcare.

Rezultate finale – ediția 2025

Perechi masculine

Locul 1 – CRAZY TEAM (36 ture)

Locul 2 – AVANTI 74 (34 ture)

Locul 3 – Sebes Veteránok 92 (32 ture)

Perechi feminine

Locul 1 – plusz 1 kör (24 ture)

Locul 2 – DOUBLE EVEREST (14 ture)

Locul 3 – Girls Just Wanna Have Fun (5 ture)

Perechi mixte

Locul 1 – Ride Wide (17 ture)

Locul 2 – Interstellar (15 ture)

Locul 3 – Ütődöttek (14 ture)

Organizatorii le mulțumesc sportivilor, susținătorilor și voluntarilor care au au făcut posibilă această ediție memorabilă. În curând, pe pagina de Facebook Fitness Tribe, vor fi publicate fotografii, povești și materiale video care vor readuce la viață cele mai frumoase momente pe două roți.

Anul trecut, la a patra ediție a evenimentului, s-a înregistrat un record: echipa câștigătoare a parcurs 44 de ture în cele 24 de ore ale competiției, adică peste 430 km, echivalentul distanței dintre Sfântu Gheorghe și Constanța. În total, cele 25 de echipe participante au pedalat peste 5.400 km. 

Sursa foto: Your creative SIDE.

Teme articol: Sugas 24H
Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.