CSS Sfântu Gheorghe, prezentă la Festivalul de BabyBaschet
Stațiunea Costinești găzduiește în perioada 12 iunie - 2 iulie cel mai mare eveniment de baschet dedicat copiilor, în organizarea FR Baschet, la care, alături de alte 400 de echipe, este prezentă și CSS Sfântu Gheorghe.
CSS Sfântu Gheorghe participă la Festivalul de BabyBaschet cu categoria de vârstă U10, feminin. Micile baschetbaliste au reușit deja trei victorii în partidele cu CSS Nr.6 București, LPS Alba Iulia și ACS Smart Cluj-Napoca. Competiția, care se desfășoară de-a lungul a șapte zile, va mai aduce pentru CSS Sfântu Gheorghe întâlniri cu echipele: ABC Laguna București, LPS LA Baschet Cluj-Napoca, CS Olimpia București, ACS Dan Dacian București, ACS Sporting Tiger Vaslui și CS Activ Prahova Ploiești.
La acest nivel de vârstă rezultatele contează mai puțin, prezența și bucuria copiilor de a juca baschet fiind ceea ce trebuie subliniat, mai ales privind spre viitorul acestui sport în județul Covasna.
Sursa foto: frbaschet.ro