Cristina Vasile Rut, vicecampioană la atletism
Weekendul trecut, la București, a avut loc o nouă etapă din cadrul Campionatului Național de atletism în sală, la care sportiva Cristina Vasile Rut, legitimată la CSM Sfântu Gheorghe, a cucerit o medalie de argint.
În perioada 4-5 martie, la București, în cadrul Campionatului Național de atletism în sală, juniori, categoria U20, s-a remarcat din nou sportiva Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, Cristina Vasile Rut, care a cucerit o medalie de argint, și implicit titlul de vicecampioană națională. Performanța sportivei s-a consemnat în cadrul probei de 3000 m indoor, cu timpul de 10:43,63. Cu această medalie, Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe încheie participarea la sezonul în sală cu patru medalii, dintre care una de aur, una de argint și două de bronz.
La aceste reușite trebuie adăugat aportul antrenorului Fănel Vasile Nicolae, care se ocupă de pregătirea sportivilor.
Foto arhivă