SPORT 7 decembrie 2022

Cosmin Matei, în echipa ideală a etapei

de Marius Raczek | 824 vizualizări

În etapa a 19-a, în care Sepsi OSK a reușit o frumoasă victorie, în deplasare, cu UTA, rezultat 4-1, evidențiați în anchetele Ligii Profesioniste de Fotbal au fost Marius Ștefănescu și Cosmin Matei.

Partida de la Arad a însemnat cea de-a treia victorie consecutivă pentru Sepsi OSK în Superliga, de asemenea a arătat un apetit ofensiv îmbucurător, mai ales că a fost continuat și în Cupa României. După disputarea partidelor restante, cu echipe implicate în lupta pentru Play-Off, cele trei puncte aduse de la Arad au contat foarte mult. Trupa lui Cristiano Bergodi ocupă în prezent poziția a șaptea, la doar un singur punct de Petrolul Ploiești, care se situează pe locul șase, ultimul calificant în Play-Off. 

Deși evoluția în ansamblu a echipei merită subliniată, în anchetele Ligii Profesioniste de Fotbal, Marius Ștefănescu a fost desemnat MVP-ul partidei, iar în echipa ideală a etapei a fost nominalizat Cosmin Matei. Argumentul realizatorilor a fost: „Cosmin Matei - A dirijat excelent jocul covăsnenilor. A scos un penalty, pe care tot el l-a transformat, şi a oferit un assist”.

În acest an, Sepsi OSK va mai disputa două partide în Superliga. Prima va avea loc chiar vineri, la Sfântu Gheorghe, o reeditare a întâlnirii din Cupa României, cu FC Voluntari, apoi, tot pe Sepsi Arena, va veni, pe 17 decembrie, Universitatea Cluj.

Sursa foto: Sepsi OSK/Facebook

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.