SPORT 6 aprilie 2023

Calificarea în semifinalele Cupei României se joacă astăzi

de Marius Raczek | 830 vizualizări

Astăzi, cu începere de la ora 18:00, Sepsi Arena va găzdui partida din sferturile de finală ale Cupei României, în care Sepsi OSK o va întâlni pe CS Mioveni, miza fiind calificarea în penultimul act al competiției.

Derulată într-o formă inedită, Cupa României a ajuns în faza sferturilor de finală, o competiție al cărei trofeu o are ca deținătoare pe Sepsi OSK. Covăsnenii au ajuns în această fază câștigând Grupa A, cu trei victorii din tot atâtea partide disputate. A fost un 4-0 cu FC Voluntari, la Sfântu Gheorghe, și două succese în deplasare, 3-2 cu Dinamo București și 3-1 cu Petrolul Ploiești. Pentru Sepsi OSK calculele sunt simple, elevii lui Cristiano Bergodi trebuie să învingă astăzi pentru calificarea în semifinale, această fază a competiției disputându-se într-o unică manșă.

CS Mioveni s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României de pe poziția secundă în Grupa B. Argeșenii au avut două partide pe propriul teren, 0-3 cu UTA Arad și 1-0 cu FC Botoșani, și o partidă în deplasare, la echipa din eșalonul secund, Oțelul Galați, în care s-au impus la limită, rezultat 1-0. Cu siguranță, trupa lui Nicolae Dică își va juca șansa, chiar dacă gândurile vor fi îndreptate mai mult spre campionat, CS Mioveni aflându-se pe ultima poziție a clasamentului, tot mai aproape de retrogradare.

Dacă va trece de CS Mioveni, în semifinalele Cupei României, Sepsi OSK va întâlni învingătoarea din partida CFR Cluj-FC Argeș.

Sursa foto: Sepsi OSK/Facebook

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.