SPORT 14 iulie 2021

Baschetbalistele din orașul Covasna s-au remarcat la un campionat național

de Iulia Drăghici - Taraș | 2702 vizualizări

Competiția s-a desfășurat la Costinești 

Baschetbalistele din cadrul asociației „Covasna Wolves” din orașul Covasna au participat în perioada 5-10 iulie a.c. la un campionat național de minibaschet, desfășurat la Costinești. Covăsnencele s-au întors de la evenimentul organizat de Federația Română de Baschet cu rezultate deosebite, având în vedere că echipa, dar și demersul sportiv din care face parte este unul la început de drum. 

Din echipă au făcut parte: Alexia Manea, Adriana Papuc, Daria Timar, Alessia Lazăr, Elena Vlaicu, Tusa Rebeka, Varga Borbála, Harai Abigél, Benedek Kriszta, Maria Coman, Elisa Macovei și Gabriela Știucă. 

Potrivit coordonatorilor asociației, cele 25 de echipe participante în concurs, printre care unele din orașe mari, ca  Timișoara, Galați, Tulcea, Sibiu, Ploiești sau Oradea, au fost împărțite în trei grupe. Printre rezultatele obținute de „Covasna Wolves” se remarcă: locul 2 în grupă și situarea în primele 5 dintre toate participantele, a fost echipa cu cel mai mare număr de puncte înscrise într-un meci din tot turneul - 89- alături de CSM Tg. Jiu, situarea în top 5 după numărul total de puncte înscrise, situarea în top 5 după cel mai mic număr de coșuri primite. 

Covăsnencele au jucat sub culorile Sepsi SIC, clubul din Sfântu Gheorghe a oferit sprijin astfel asociației „Covasna Wolves”, având în vedere că demersul din orașul Covasna este la început și încă se lucrează la obținerea certificatului de identitate sportivă. 

Având în vedere faptul că fetele nu s-au antrenat un an întreg din motive de pandemie și că abia în ultimele 2-3 au reînceput antrenamentele, rezultatul obținut e excepțional.

Vă mulțumim fetelor pentru că ne-ați făcut mândri de voi și mulțumiri în special lui Szilárd (n.red. profesorul de sport și antrenorul echipei) fără eforturile și tenacitatea căruia nu s-ar fi obținut aceste rezultate.

De asemenea, mulțumim celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe sub culorile cărora am putut participa, asociația noastră neavând încă certificatul de identitate sportivă emis. Mulțumim tuturor  celor care ne-au sprijinit. Sperăm ca în viitorul apropiat să reușim să obținem toate documentele necesare pentru ca asociația noastră „Covasna Wolves” să fie pe picioarele ei”, a scris pe pagina lui de Facebook, unul dintre fondatorii asociației, Ovidiu Manea.

Asociația „Covasna Wolves” din orașul Covasna a fost înființată în 2020 de Gheorghe Tabalai,  Ovidiu Manea și Gazda Szilárd.

Suntem la început de drum, anevoios datorită furcilor caudine ale birocrației juridice, dar și a lipsei de fonduri. Din cauza pandemiei și a unor acte necesare, dar lipsă, nu am putut să ne înregistrăm anul acesta la Federația de Baschet. Acum facem aceste demersuri juridice solicitate și sperăm că din toamnă vom fi membri cu drepturi depline, în avantajul micilor sportivi. Deocamdată avem doar o echipă de baschet. Pe viitor ne gândim și la a susține și face fotbal cu copiii, dar asta implică alte autorizări și afilieri”, ne-a spus Gheorghe Tabalai.  

Tot acesta ne-a declarat și că asociația a fost înființată cu scopul de a valorifica potențialul sportiv al copiilor din clasele primare și gimnaziu din orașul Covasna, dar mai ales să vină în întâmpinarea dorinței acestora de a face sport. 

Baza selecției copiilor e Covasna, cu elevi atât de la Școala „Avram Iancu”, dar și alți copii din oraș. 

Gazda Szilárd este profesor de sport și la Școala „Avram Iancu, dar și la Liceul  „Kőrösi Csoma Sándor”. El a început activități pe partea de baschet în 2017-2018, ca activitate extrașcolară și de atunci a început să le insufle dragostea pentru acest sport și tinerilor din oraș. 

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.