SPORT 31 iulie 2017

Baschetbalistele au ocupat locul 6 la Jocurile Francofoniei

de Covasna Media | 546 vizualizări

Naționala feminină de baschet a României, având în componență jucătoare sub 25 de ani, și-a încheiat evoluțiile din cadrul celei de-a VIII-a ediții a Jocurilor Francofoniei, cedând în meciul pentru locurile 5-6 în fața selecționatei Mali, cu scorul de 69-74. Astfel, cu trei victorii și trei înfrângeri la activ, „Acvilele“ s-au clasat pe poziția a șasea în clasamentul Jocurilor Francofoniei 2017, întreceri care au adunat la start 16 echipe naționale și s-au desfășurat la Abidjan, în Coasta de Fildeș.

După ce au reușit să treacă de prima fază a competiției și s-au calificat în sferturile de finală de pe locul secund în Grupa A, tinerele tricolore pregătite de antrenorii Dragan Petricevic și Milan Medvedj au dat ochii cu puternica națională a Franței, cedând în lupta pentru un loc în semifinale, cu 43-74.

În urma eșecului din confruntarea cu Franța, reprezentativa României a intrat în grupa valorică 5-8 și a întâlnit în primul joc naționala țării gazdă, Coasta de Fildeș, deținătoarea trofeului ediției din 2013. Bazându-se pe formă deosebită a fundașilor Ghizila, Ferariu și Ursu, naționala noastră a înregistrat a treia victorie din cadrul turneului de la Abidjan, reușind să treacă de gazde cu scorul de 53-40.

În ultima dispută pentru locurile din clasamentul final, România a întâlnit Mali, învingătoarea urmând să ocupe locul 5. După un prim sfert echilibrat și presărat cu multe ratări și erori individuale, „Acvilele“ au forțat mai mult și au preluat inițiativa, ajungând la mijlocul celei de-al doilea sfert să conducă la o diferență de 11 puncte, scor 18-7. A urmat o ripostă fermă din partea adversarelor noastre, care s-au instalat la cârma jocului și s-au apropiat până la un ecart de două puncte la intrarea la vestiare, scorul de la pauză fiind favorabil României, cu 27-25. La reluare, Mali preia definitiv inițiativa și se distanțează pe tabelă până la o diferență de 15 puncte la mijlocul ultimului sfert, scor 55-70 în min. 36. Revirimentul spectaculos al naționalei noastre, care a reușit să reducă simțitor diferența de pe tabelă prin reușitele parafate de Dumitrache, Ursu și Lenart, n-a fost suficient, însă, iar fluierul final a consemnat victoria selecționatei Mali, cu 74-69.

În echipa națională a României, la Jocurile Francofoniei, s-a aflat și Kelemen Kincso, originară din Sfântu Gheorghe, dar care acum evoluează pentru echipa Universității Colorado, din Statele Unite ale Americii.

Cristian Frisk

Distribuie articolul:  
|

SPORT

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.