Augustin Covaciu a obținut 14 diplome de locul I în 6 luni
Cunoscut în Sfântu Gheorghe drept model de perseverență datorită încăpățânării cu care urmează un stil de viață sănătos, la care a revenit după mulți ani de sedentarism și alimentație haotică, Augustin Covaciu, trecut demult de 60 de ani, nu încetează să obțină rezultate sportive remarcabile.
Fost sportiv de performanță în tinerețe, Covaciu a redescoperit în interior plăcerea de a se dezvolta pe sine, atât prin disciplina pe care sportul o impune în viața unui om, cât și printr-o evoluție spirituală la care lucrează neîntrerupt. „Noi nu mai facem ce au făcut părinții sau bunicii noștri, care se rugau. Ar trebui să ne întoarcem la rugăciune, iar cel mai bun loc pentru rugăciune rămâne biserica, pentru simplul fapt că acolo este un loc încărcat cu o energie deosebită. Trebuie să ne rugăm ca să ne dezvoltăm spiritual“, este de părere Covaciu.
Dornic să-și demonstreze lui însuși, dar și celorlalți, că prin voință omul poate atinge performanțe pe care cu greu și le poate imagina, Augustin Covaciu nu refuză niciun prilej de a alerga în cadrul unor competiții sportive, la categoria Veterani 60+. Așa se explică de ce, de la începutul anului 2015 până în prezent, a obținut 14 diplome la diverse competiții de atletism din țară. Deși a avut de alergat pe distanțe mai lungi sau mai scurte, timpul înregistrat în fiecare dintre cele 14 concursuri a fost cel mai bun și l-a clasat numai pe locul I, ceea ce îi întărește încrederea în forțele proprii. „Eu am rămas surprins de ceea ce poți să dezvolți. În viață, dacă are cine să te învețe, poți să dezvolți niște capacități formidabile. Capacitățile fizice, capacitățile intelectuale și spiritul. În orice caz, prin ceea ce fac eu acum, mă testez. Eu dezvolt în fiecare zi capacitatea energetică a organismului și cu ocazia competițiilor, mi-o testez. Mă duc la concurs și dacă iau locul I înseamnă că sunt mai bun decât ceilalți. Sunt mai antrenat, mai dezvoltat. Când iau locul I și mă urc pe podium, nu altora le demonstrez că sunt mai bun. Eu îmi demonstrez la ce nivel sunt“, a spus Covaciu.
Pe lângă performanţele pe care le-a obținut și continuă să le obțină, Covaciu este hotărât să nu cedeze și să fie un exemplu până la capăt. Întrebat când are de gând să se oprească din antrenamente și competiții, el a răspuns fără nicio secundă de ezitare: „Niciodată!“