„Șotron în doi”, șansa la un start în educație pentru copiii defavorizați din Barcani
La proiectul inedit au participat 26 de preșcolari din comună
Grădinița a început mai repede anul acesta pentru 26 de copii, cu vârste între 2 și 6 ani, din comuna Barcani. Asta datorită unor educatoare pasionate, care și-au dedicat vacanța de vară organizării unui atelier, prin care să-i convingă pe copiii proveniți din medii defavorizate că educația este vitală. Astfel, în perioada 20 august – 1 septembrie, s-a derulat atelierul „Șotron în doi”, coordonat de educatoarele Ana-Maria Dobrinaș și Cristina Deteșanu de la Grădinița din Barcani.
„Scopul acestui atelier a fost de a atrage copiii din toate mediile spre educație. (...) Activitatea a durat 10 zile, în acest Atelier au fost înscriși peste 20 de copiii din medii defavorizate sau care nu au fost la grădiniță niciodată, deși vârsta lor spunea altceva. Pe tot parcursul atelierului de vară, denumit „Șotron doi”, copiii au primit câte o gustare, un dulce și apă. Am desfășurat activități integrate cu activități practice, până la experimente. Copiii au avut ocazia sa vadă cum cresc rădăcinile plantelor printr-un experiment de germinare. La acest proces s-a lucrat în fiecare zi pentru că fiecare copil și-a îngrijit planta. La finalul atelierului de vară le-au luat acasă”, ne-a declarat Ana-Maria Dobrinaș.
Coordonatoarea atelierului a punctat și că „proiectul acesta chiar a avut o mare influență asupra copiilor din mediul defavorizat, deoarece 17 copii participanți la atelier frecventează până acum grădiniță zi de zi. Sper ca impactul să fie de lungă durată și această dorință de educație să fie transmisă din generație în generație, chiar și acolo unde preșcolarii nu au fost atât de norocoși”.
Proiectul a avut parteneri de nădejde!
Atelierul „Șotron în doi” a fost sprijinit de Asociația Ovidiu Ro, dar și de conducerea unității de învățământ din Barcani.
„Am urmat cursurile de formare Ovidiu Ro. După care am primit aprobare și ajutor pentru a desfășura acest Atelier în comuna noastră. Totul a început de la un telefon cu una dintre fondatoarele acestei asociații care m-a rugat după o scurta convorbire sa stabilesc o zi pentru a veni la noi în grădiniță să citim o poveste împreună. Zis și făcut...Povestea a început din acea zi! Pornind de la „Omida mâncăcioasă” am continuat să mergem împreună cu colega mea la cursuri de formare pentru a avea posibilitatea inițierii unor astfel de ateliere sau tabăra așa cum au numit-o copiii. Pe plan personal, nu am avut nicio problemă în a-mi petrece câteva zile din vacanță tot lângă copii. Educația se face prin muncă și cred că fără dăruire, dragoste și sacrificiu nu am avea nici un rezultat. Se spune că a fi educator înseamnă să fii îndrăgostit pe viață de copiii și chiar așa este!”, ne-a mai spus Ana-Maria Dobrinaș.
„Intrăm prin acest proiect în sânul familiei OvidiuRo. Nu a fost uşor şi țin să remarc munca asiduă a inimoaselor educatoare. Remarc de asemenea faptul că și acestea au terminat acest proiect cu o satisfacție vădită, cu sentimentul lucrului bine făcut, deși la început au fost reticente. Şcoala reprezintă singura şansă pentru comunitatea dezavantajată a comunității din Barcani. Proiectul pune piatră de hotar în reorientarea acesteia către şcoală. Sperăm să mai avem astfel de colaborări fructuoase și pe viitor”, ne-a declarat și directorul Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” din Barcani, de care ține și grădinița din comună, Cătălin Petcu.
De asemenea, și voluntari din comunitate, mai exact Diana Oprea, Roxana Pastor și Ioana Pastor, sau colegi ai educatoarelor s-au alăturat proiectului, oferind sprijinul necesar.
„Vreau sa menționez și faptul că fără voluntari multe lucruri ar fi fost dificile sau chiar imposibil de realizat în acest Atelier. Am avut alături trei studente din comună cărora le datorăm respect și mulțumire pentru timpul petrecut alături de noi. Studente, nu la pedagogic așa cum se așteaptă toată lumea, ci la Automatică și chiar Arhitectură, domenii care nu implică neapărat munca cu preșcolarii. (...) Nu în ultimul rând, îi mulțumim colegei noastre de la grupa vecină, Iulia Tohonean care a fost alături de noi în fiecare zi și a venit cu idei creative asupra desfășurării și organizării activităților”, a transmis coordonatoarea proiectului.
Aceasta a avut un mesaj adresat atât copiilor, dar mai ales părinților acestora, care, la rândul lor trebuie să înțeleagă importanța educației în viețile celor mici.
„Copiilor le urez un an școlar ușor și plin de realizări! Iar părinților răbdare și înțelepciune. Îmi doresc ca toți părinții să-și aducă copiii la grădiniță și să îi ajute în formarea lor ca oameni ai unei societăți sănătoase. Grădinița își are continuitatea în școală, suntem convinși că este greu pentru unii dintre ei, dar nu vă sfiiți să cereți ajutor! Suntem deschiși să devenim parteneri în educarea copiilor dumneavoastră”, a mai spus profesoara în învățământul preșcolar, Ana-Maria Dobrinaș.
Atelierul s-a încheiat cu o petrecere cu tematică - „Baloane și costume”.
Proiectele și parteneriatul cu OvidiuRo însă continuă la Grădinița Barcani, care a primit chiar joi materiale pentru programul „Grădi Biblioteca”, respectiv un raft cu foarte multe povești pentru copii.