SOCIAL 19 martie 2020

Șapte „părinți de împrumut”, angajați anul trecut la DGASPC Covasna

de Daniela Luca | 2279 vizualizări

La cei 124 de asistenți maternali care au în grijă peste 200 de copii abandonați, anul trecut s-au adăugat încă șapte persoane care și-au asumat această responsabilitate. Planul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Covasna, prezentat înaintea izbucnirii pandemiei, este să angajeze alți zece asistenți maternali în 2020. 

Conducerea Consiliului Județean Covasna a anunțat anul trecut că în următorii cinci ani, cu ajutorul unui proiect european, intenționează să angajeze un număr de 50 de asistenți maternali. Conform acestui plan,  în 2019 au fost recrutate un număr de șapte persoane pregătite să îmbrățișeze meseria de părinte. 

 „În primul an, în 2019, trebuia să angajăm șapte asistenți maternali și am reușit acest lucru, deci am îndeplinit acest indicator. Anul acesta va trebui să angajăm zece asistenți maternali. Sper să reușim. Nu sunt foarte multe persoane care se interesează de această meserie, să zic așa, pentru că nici nu putem să spunem că e o meserie, e o vocație mai degrabă, dar oricum sper să reușim să îndeplinim și acest indicator”, ne-a spus directorul DGASPC Covasna, Vass Mária.

Numărul de 50 de asistenți maternali ar fi suficient pentru a acoperi nevoia care există în prezent, spun reprezentanții DGASPC Covasna, pentru că, din fericire, tot mai puțini copii sunt abandonați în spitalele din județ. Numărul acestora a ajuns de la 122 în anul 2005, la 24 în 2018, respectiv la 23 de bebeluși în 2019. 

Astfel, sistemul de asistență maternală este un serviciu care de-a lungul anilor a confirmat că este unul dintre cele mai bune servicii care se pot oferi copiilor care au o măsură de protecție specială. Micuții cresc în casa asistentului maternal, ceea ce asigură un mediu familial pentru aceștia, iar practica arată că ei se integrează mai ușor în societate, decât cei crescuți în casele familiale, conform specialiștilor.

Condiții de angajare

Persoana care dorește să devină asistent maternal profesionist trebuie să îndeplinească următoarele condiţii minime: să aibă capacitate deplină de exerciţiu; prin comportamentul în societate, starea sănătăţii şi profilul psihologic să prezinte garanţii pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor care revin unui părinte,  referitor la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor; să aibă în folosinţă o locuinţă care acoperă necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor  săi, inclusiv cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament; să aibă minim 10 clase absolvite; să nu desfășoare  alte activităţi; să înţeleagă caracterul temporar al plasamentului; să accepte şi să înţeleagă necesitatea colaborării cu familia biologică sau adoptivă a copilului; să urmeze cursurile de formare profesională organizate de Serviciul de Asistenţă Maternală şi să promoveze examenul.

Cursul de asistent maternal are o durată de 60 de ore și durează 3 săptămâni. Atestarea se face pe o perioadă de 3 ani, iar contractul se reînnoiește după fiecare reatestare.

An de an, în luna iunie, Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna organizează Ziua Asistentului Maternal Profesionist. Anul trecut, în curtea Centrului de Plasament nr. 6 de la Olteni, peste 130 de persoane, asistenți maternali, împreună cu familiile și copiii pe care îi au în grijă, s-au bucurat de o zi în natură lângă oamenii care împart aceeași ocupație: au grijă de sufletele abandonate. 

Conform reprezentanților DGASPC Covasna, anul trecut s-au împlinit 20 de ani de când a fost implementat sistemul de asistență maternală în județul Covasna. În 1999, un număr de 25 de persoane s-au angajat să aibă grijă de soarta unor copii, iar unii dintre ei și acum fac parte din acele familii. În primii 10 ani s-a observat o creștere rapidă a sistemului, astfel că în 2008 existau 174 de asistenți maternali. 

Pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19, până pe 31 martie, programul cu publicul al DGASPC Covasna este de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-12:00. Orice petiție, solicitare, cerere sau  sesizare care nu necesită prezența la sediul DGASPC Covasna va fi transmisă fie prin poștă, fie la numărul de fax 0 267 314 660 sau la adresa de mail monitorizare@protectiasociala.ro.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.