SOCIAL 17 februarie 2021

Premieră la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf”: minoră cu mielită transversă, tratată cu plasmafereză

de Iulia Drăghici - Taraș | 3835 vizualizări

Echipa medicală a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe a realizat cu succes prima procedură de plasmafereză din regiune pe un pacient minor.

Pacienta în vârstă de 16 ani a fost internată în data de 30 ianuarie, cu paraplegie (incapacitatea de a-și mișca membrele inferioare) și având montată sondă uretrovezicală, iar după o serie de investigații medicale (RMN, EMG) a fost stabilit diagnosticul de mielită transversă post-COVID - o afecțiune neurologică dezvoltată în urma infecției virale.

În data de 3 februarie a fost demarată prima procedură de plasmafereză, fiind desfăşurată sub îndrumarea medicului primar neurolog dr. Ioana Dumitru – șefa secției de Neurologie Pediatrică; dr. Bodó Erika – șefa secției de Pediatrie; a medicului specialist anesteziologie și terapie intensivă dr. Buzsi Janka – șefa secției ATI și a medicului primar anesteziologie și terapie intensivă, dr. Cătălin Costache, iar rezultatele au apărut încă de la prima ședință.  

Tratamentul a constat în 4 ședințe de plasmafereză, fiecare a câte 6 ore, iar în tot acest timp pacienta a fost conștientă.

Aparatul de plasmafereză cu ajutorul căruia a fost realizat tratamentul a fost achiziționat de Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” în 2016, în cadrul proiectului de reabilitare a unității medicale inițiat de Consiliul Județean Covasna.

Plasmafereza este o procedură asemănătoare cu dializa, dar cu destul de mari riscuri. Sângele pacientului este extras, trecut printr-un filtru și reîntors în organism împreună cu o suplimentare de soluții și produse de sânge. Practic, este filtrat de toate substanțele nocive. În acest caz, fetița de 16 ani avea diagnosticul de mielită transversă, cel mai probabil o inflamație de etiologie virală, post-COVID. Procedura nu a necesitat anestezic, în tot acest timp pacienta a mâncat, a băut, a vorbit și a dormit. Chiar a fost un succes, spunem noi, pentru că la momentul internării în Terapie Intensivă pacienta era paraplegică, a fost adusă în cărucior pentru că nu putea să miște picioarele, forța musculară era diminuată”, a explicat dr. Cătălin Costache.

Tratamentul a decurs fără complicații, deja după prima procedură copilul era mult mai bine din punct de vedere neurologic, iar după a patra procedură a fost excepțional. Pentru adulți s-au mai făcut astfel de proceduri, dar pentru copii este prima procedură de acest gen, deci este un mare pas înainte”, a spus dr. Ioana Dumitru.

Medicul specialist anesteziolog dr. Buzsi Janka a explicat că în acest caz plasmafereza a făcut diferența, întrucât afecțiunea de care suferea pacienta este una cu risc vital, iar lăsată netratată ar fi putut să îi afecteze progresiv toți mușchii, inclusiv pe cei respiratori.

Marți, 16 februarie, odată externată, pacienta a plecat acasă pe propriile-i picioare.

Sursa: Comunicat de presă Spitalul Județean. 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.