Oamenii legii au echipamente de protecție pentru cel puțin 30 de zile, transmite Prefectura
Când au voie polițiștii, jandarmii și militarii să încalce distanțarea socială
Pe când se vorbea de lipsa de echipamente de protecție în rândul cadrelor medicale, se spunea, în treacăt, că nici oamenii care pun în aplicare legea, adică polițiștii, jandarmii și militarii, respectiv colegii lor pompierii, nu o duc prea bine din acest punct de vedere. Asta cu toate că și ei sunt tot „în prima linie”. În prezent, situația pare că s-a ameliorat peste tot, iar în ceea ce-i privește pe oamenii legii din județul Covasna, s-ar părea că au echipamente de protecție pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile.
Într-un răspuns la o solicitare făcută de Observatorul de Covasna către Prefectura Covasna, reprezentantul Guvernului în teritoriu, am aflat că, oficial, „rezerva de materiale de protecție aflată la dispoziția unităților poate asigura desfășurarea activităților personalului din subordine în condiții optime pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile și în funcţie de necesităţi se continuă achiziția acestora de către ordonatorii de credite, cu respectarea reglementărilor privind achizițiile publice”.
Totodată, deși sunt zvonuri că echipamentele ar fi împărțite cu rația, autoritățile spun că „numărul materialelor de protecție distribuit cadrelor nu este normat, el variază în funcție de activitățile pe care le desfășoară fiecare polițist, jandarm ori militar, linia de muncă pe care își desfășoară activitatea, numărul misiunilor, necesitate și normele interne existente, de așa manieră încât fiecare polițist, jandarm ori militar să fie echipat tot timpul în mod corespunzător”.
De echiparea corespunzătoare a polițiștilor, jandarmilor și respectiv militarilor din județul Covasna, care execută misiuni de control și patrulare pe timpul stării de urgență, se ocupă Ministerul Afacerilor Interne respectiv Ministerul Apărării Naționale, prin comandamentele de armă, adică Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și respectiv Statul Major al Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale. „Distribuția echipamentelor de protecție spre cele trei categorii de cadre se efectuează prin grija serviciilor logistice ale fiecărei structuri, în funcție de solicitările formulate de cadre”, mai arată răspunsul primit de la Prefectură.
Cât despre ceea ce privește portul de echipament de protecție, ei bine, acesta este obligatoriu în timpul misiunilor, nu recomandat, cum este, în prezent, pentru cetățeni.
„Pe perioada desfășurării atribuțiilor de serviciu polițiștii, jandarmii și militarii destinați să asigure sprijinul MAI sunt obligați să poarte echipamentele de protecție, aceștia fiind instruiți cu privire la măsurile de distanțare socială atât în ceea ce privește interacțiunea cu cetățenii, cât și cu personalul din cadrul inspectoratelor ori unităților din care fac parte”, precizează Prefectura.
Distanțarea socială nu se aplică în caz de scandal
Dacă la echipamente nu se pune problema despre obligativitate, în ceea ce privește distanțarea socială, aici lucrurile se schimbă, în funcție de intervenție.
„Este important să menționăm faptul că în unele situații punctuale, din considerente de natură operațională, normele de distanțare socială nu pot fi puse în totalitate în aplicare. În acest sens exemplificăm intervenția polițiștilor în anumite situații în care este necesară folosirea unor efective mărite sau intervenția în spații închise/restrânse. De asemenea, trebuie menționat faptul că, în ceea ce privește interacțiunea directă cu cetățeanul, raportându-ne la contactul direct al polițiștilor cu cetățenii, pot exista cazuri în care polițiștii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, este necesar să intre în contact direct, fiind nevoiți să intervină folosind forța pentru imobilizarea unei persoane agresive sau sunt nevoiți să intre în contact direct cu persoane ce se află în pericol iminent pentru a le salva viața sau integritatea corporală (acordarea de prim ajutor)”, mai arată răspunsul la informarea solicitată de Observatorul de Covasna.