SOCIAL 12 august 2011

O nouă tabără la Câmpul Benedek

de Székely Emőke | 629 vizualizări

55 de copii din judeţ îşi vor petrece săptămână viitoare la tabăra de la Câmpul Benedek, fiind vorba de copii cu vârsta între 8-12 ani care provin din sânul unor familii defavorizate. Tabăra este organizată de către Serviciul de Ajutor Maltez, Filiala Sfântu Gheorghe în parteneriat cu Primăria Sfântu Gheorghe, Consiliul Judeţean Covasna şi mediul privat.

Directorul Filialei Sfântu Gheorghe a Serviciului de Ajutor Maltez, Tischler Ferenc, a declarat că „este prima ediţie a acestei tabere în care ca partener este implicat şi mediul privat. Am mai colaborat cu autorităţile publice judeţene şi locale, dar până acum mediul privat nu s-a implicat. Copiii au fost selectaţi din baza de date a Serviciului, dar am apelat şi la ajutorul unor biserici pentru ca cei ce vor participa să fie într-adevăr copii care provin din familii cu o situaţie mai dificilă”.

Cei 55 de copii vor fi supravegheaţi de 15 voluntari ai Serviciului de Ajutor Maltez, care vor fi responsabili pentru ca cei mici să uite măcar pentru o săptămână de dificultăţile de acasă. Organizatorii le-au pregătit copiilor diferite programe, de la întreceri sportive la workshopuri şi excursii sau concursuri de îndemânare.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.