SOCIAL 17 noiembrie 2011

Numărul diabeticilor este în creştere

de Székely Emőke | 548 vizualizări

Momentan sunt peste 6000 de bolnavi de diabet înregistraţi în judeţul Covasna, iar numărul lor este în continuă creştere. Cea mai frecventă formă este cea de tip 2, iar aceasta a fost şi tema conferinţei de marţi seara de la Incubatorul de Afaceri, organizată de către Asociaţia Copiilor şi Tinerilor Diabetici din Covasna. Au fost prezenţi mai mulţi specialişti, medici, iar auditoriul era format din persoane care suferă de această boală, sau rudele acestora.

Am vorbit cu unul dintre ei, Andrei, un tânăr care este diabetic de trei ani. El spune că de fapt el nu trăieşte ca şi cum ar fi bolnav, concepţia lui fiind mai degrabă aceea că diabetul este o formă de viaţă cu care trebuie să trăiască. „Cea mai mare nemulţumire a mea este aceea că, pentru a avea o situaţie cât mai reală despre evoluţia bolii, trebuie să îmi măsor nivelul glicemiei de mai multe ori pe zi. Cei de la Ministerul Sănătăţii au decis să primim 100 de teste pentru o perioadă de trei luni, ceea ce nu este de ajuns. Aşadar, ori plătim, ori riscăm să avem rezultate eronate. Dieta unui diabetic costă, şi nu ne lipseşte să cumpărăm şi teste. Dar asta este, cei din fotoliile de la Bucureşti ştiu şi asta mai bine decât noi, care trăim cu diabetul zi de zi” – afirmă el.

Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că nu trebuie neglijate primele semne ale diabetului, cum ar fi urinările frecvente, setea consistentă, pentru că atunci când apar problemele oftalmologice legate de această boală, pacientul este deja diabetic de mai mulţi ani.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.