Noua conducere a Spitalului Judeţean se concentrează pe comunicare și colaborări
Noul manager al Spitalului Județean de Urgențe (SJU) Sfântu Gheorghe, Andras Nagy Robert, intenționează să creeze un spațiu educațional destinat bolnavilor cronici precum și o un spațiu în care aceștia să se poată întâlni regulat.
Andras Nagy Robert a început prima zi de lucru la SJU la finele săptămânii trecute, când s-a întâlnit cu mai mulți medici precum și cu reprezentanți ai pacienților - organizații non-guvernamentale ale bolnavilor de diabet, hemofilie şi cancer -, vizitând totodată secțiile Spitalului.
După o primă analiză a ceea ce înseamnă acum SJU, Andras Nagy Robert a declarat că și-a stabilit deja câteva obiective primare pentru unitatea spitalicească, dorind astfel să schimbe percepția pacienților vizavi de aceasta, dar și să creeze o legătură mai puternică între angajații spitalului.
”Mi-am propus să creez un spital care să se focalizeze pe nevoile și așteptările pacienților. În acest sens vom canaliza toate energiile, cunoștințele și resursele noastre. Vreau să avem un spital în care serviciile medicale să fie de calitate, relația cu pacientul să fie una bună, în vreme ce însănătoșirea pacienților să fie cât mai rapidă. Consider că e foarte important să ţinem cont de părerile medicilor în stabilirea deciziilor strategice, dar şi de părerile pacienţilor, ca să aflăm care sunt aşteptările referitoare la serviciile medicale”, a explicat Andras Nagy Robert.
Nu se vor face disponibilizări la Spital
Acesta a apreciat că SJU Sfântu Gheorghe are dotări bune, în vreme ce personalul medical este unul specializat, ceea ce conferă un avantaj încă din start pentru ceea ce se propune în evoluția spitalului. Cu toate acestea, directorul a arătat că la SJU nu se vor face disponibilizări, cu atât mai mult cu cât de fapt ar mai fi nevoie de medici aici, în acest sens dorindu-se atragerea medicilor tineri prin legături clare cu centrele universitare din țară.
Potrivit lui Andras Nagy Robert, din partea pacienților și reprezentanților acestora au venit deja solicitări și propuneri către noua conducere, astfel că se dorește identificarea unei locații de întâlnire pentru aceștia precum și facilitarea comunicării atât între organizațiile pacienților din județ, țară și străinătate cât și între acestea și cadrele medicale.
”Este nevoie de o circulație reală a informațiilor, astfel încât fiecare din cei implicați să aibă acces cât mai direct și mai rapid la tot ceea ce-i privește în sistemul de sănătate. Trebuie un contact permanent între pacienți, spital și organizații care reprezintă bolnavii, să avem o bază de date în acest sens, să avem contacte deschise”, a mai explicat Andras Nagy Robert.
Într-o analiză a activității SJU realizată în toamna acestui an asupra fosului management al unității, s-a arătat că Spitalul din Sfântu Gheorghe are un real potențial în direcția dezvoltării şi competitivității, însă este foarte posibil să fi pierdut la capitolul imagine prin prisma schimbărilor dese de manageri, a unei conduceri defectuoase și a lucrărilor de consolidare din ultimii șase ani. Spitalul Județean de Urgențe din Sfântu Gheorghe are 25 de secţii, 641 de paturi și 997 angajați, fiind descentralizat către CJ Covasna în această vară.