SOCIAL 3 iulie 2016

„Ne-am așteptat să îl ridice pe tata”

de Sever Ioan Miu | 67 vizualizări

De vorbă cu Gabriela Corodeanu despre tatăl său, scriitorul Romulus Cioflec

Aflându-mă la evenimentul literar „La umbra nucului bătrân“ găzduit de curtea Casei memoriale „Romulus Cioflec” din Araci, am avut bucuria de a o cunoaște pe Gabriela Corodeanu, una dintre cele două fiice ale scriitorului. I-am solicitat un interviu și am descoperit o prezența discretă, educată. Totodată, am aflat povești adevărate despre cărțile autorului, viața familiei în timpul comunismului și alte amintiri, depănate cu emoție și sinceritate.

Gabriela Corodeanu s-a născut în 1942 la București, tatăl fiind scriitorul, publicistul și cadrul didactic Romulus Cioflec, iar mama, Eleonora Cioflec (Țânțăreanu), cadru didactic. Părinții erau amândoi originari din Araci, Covasna. Gabriela Cioflec a trăit mai ales la București, unde locuiește și acum, și a urmat o carieră în domeniul matematicii și informaticii. Nici sora ei, Eleonora-Maria Cioflec (căsătorită Popa), nu s-a apucat de literatură deși „a făcut Filologia și a fost la institutul de lingvistică al Academiei (...). Cumva s-a pierdut. Cred că a fost mai importantă formarea etică sau spirituală prin înclinarea către cultură. Nu pot să spun ce-aș fi fost dacă n-aș fi fost fiica tatei”(râde). În schimb, Romulus Cioflec își dedică fiecare zi literaturii, după cum își amintește fiica sa, care l-a prins în ultimii 13 ani după pensionare: „se scula dimineață la șase, se spăla, frecându-se cu un burete, cu apă rece (râde) și se așeza la masa de scris, se apuca de corectat, de aranjat. Avea în permanență ceva de făcut în domeniul acesta. Nu mai avea niciun altfel de preocupări, nici casnice”.

„Ne temeam în permanență“

Alte amintiri sunt legate de perioada comunistă, autorul intrând pe atunci în dizgrație: „Tata a fost interzis în timpul comuniștilor”. În cartea să din 1943, “Pe urmele destinului”, Romulus Cioflec a povestit fuga familiei sale din fața armatei maghiare, în timpul primului război mondial, un exod care i-a dus „prin Siberia tot mai departe, până au ajuns la ocean, în China. De-acolo s-au întors după doi ani. cu vaporul. Erau la începutul comunismului în Uniunea Sovietică și retragerea prin Siberia a prins realitățile de acolo care n-au fost agreate, de aceea cartea a fost imediat retrasă din librării și tata a căzut în dizgraţie”.  O întreb cum s-a resimțit acest lucru în familie: „Eu eram atât de mică, încât mi s-a părut că este normal. Ne temeam în permanență de ce poate întâmpla”. O remarcă pe care a făcut-o eleva Gabriela Cioflec din timpul orei de dirigenție, în clasa a VI-a, avea să provoace mari emoții familiei. Atunci, și-a criticat diriginta că face politică în timpul orelor. „Bineînțeles că mi-am dat seama imediat că nu trebuia să spun asta, dar nu m-am putut abține. În ziua aceea m-am dus acasă, iar în noaptea aia nu a dormit nimeni în casă, ne-am așteptat să îl ridice pe tata, să-l ducă la canal“. S-a făcut consiliu profesoral dar, din fericire, secretară de partid de la școală, care o simpatiza, a intervenit în favoarea ei. „De atunci nu am mai făcut politică la dirigenție, tot a fost un câștig” (râde).

Am întrebat-o pe Gabriela Corodeanu dacă are și alte amintiri despre Romulus Cioflec. „Numai amintiri frumoase. Ne ducea miercuri seara la Casa Scriitorilor, se găseau niște filme care nu erau la cinematografe. Mergeam în fiecare miercuri seara”, îmi spune ea, scăzând volumul vocii până aproape de șoaptă. „Şi-acum îi simt mâna în mâna mea când ieșeam la plimbare”.

Repere bio-bibliografice

Născut în Araci în 1882, Romulus Cioflec a studiat în satul natal, apoi la Câmpulung Muscel. Între 1905 și 1910 a fost angajat la Biblioteca Academiei Române, perioadă în care a terminat liceul și s-a înscris la Facultatea de Filologie și Filozofie. A lucrat în presă atât înainte, cât și după Marea Unire, ca redactor șef la publicații din Arad (Românul) și Chișinău (Cuvânt Moldovenesc, Sfatul Ţării). A colaborat și cu Sămănătorul, Gazeta de Transilvania, Adevărul Literar și Artistic,  Viața Românească și altele, în care şi-a publicat diverse opere literare. Totodată, a fost profesor la Chișinău, Timișoara și București. Ca scriitor, a debutat în 1905, cu schița „Un gând”, iar primul volum, Doamne, ajută-ne! (1907), cuprinzând nuvele și povestiri, i-a apărut la recomandarea lui Nicolae Iorga. Alte volume de proză scurtă au fost Lacrimi călătoare (1920), Români din secuime (1942), respectiv Trei Adălmașe, publicat postum (1970). Călător împătimit, Romulus Cioflec și-a depănat aminitirile sale în volume ca Pe urmele Basarabiei (1927), Cutreierând Spania (1928) sau Sub soarele polar (1929).  Primul roman, Vârtejul (1937), a fost distins cu premiul „Ion Heliade Rădulescu“ al Academiei Române, la propunerea lui Mihail Sadoveanu. În 1943 a publicat „Pe urmele destinului“. A murit în 1955, iar la doi ani a apărut romanul „Boierul“. „Conducerea, se pare, voia să mai apară ceva din scriitorii vechi, ca să se vadă că nu sunt înlăturați. S-ar putea să fi fost comandată, pentru că nu foarte mult, dar puțin nu e genul lui de a scrie“, mi-a declarat fiica autorului despre „Boierul“. Un al roman apărut postum a fost „Jertfă pentru lumină“ (2014). Descoperit în manuscris de către Gabriela Corodeanu, romanul a fost scris la îndemnul lui Panait Istrati și tratează subiecte ca spiritismul și reîncarnarea. Altă carte apărută postum, dar ceva mai devreme (1998), piesa Moarte cu bocluc, a fost editată de către Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, prin grija Luminiței Cornea. În prezent, Gabriela Corodeanu dorește să reediteze „Pe urmele destinului“, pe care-l vede drept cel  bun  roman al tatălui: „Mă  gândesc să mă zbat cu puterile mele să-l retipăresc“.

O potecă spre trecut

La casa de la Arăci a ajuns în copilărie, alături de sora sa. E drept că mai des mergeau la familia din Araci a mamei. „Casa asta a fost a unuia dintre frați care a păstrat-o până a plecat în Banat. Atunci a luat-o o altă rudă din partea surorii celei mai mări a tatei, a luat-o ca pe o casă de vacanță și veneau aici când începea primăvara-vara. Nici ei nu au mai venit când au îmbătrânit și atunci au luat-o Muzeul“, după cum își amintește fata scriitorului. Este mulțumită, în general, de cum arată muzeul, inaugurat în 1998 și  reamenajat în 2010. Casa memorială  conține numeroase obiecte care îi amintesc de tatăl sau, multe donate de către sora sa, Eleonora. Gabriela Corodeanu vine cu drag la evenimentele culturale organizate de muzeograful Luminița Cornea la Casă Memorială: „Revin cu plăcere aici, chiar dacă uneori e greu. Dar e o potecă spre trecut”.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.