SOCIAL 28 aprilie 2022

Mai multe blocuri din Sfântu Gheorghe, debranșate de la rețeaua de apă din cauza datoriilor

de Iulia Drăghici - Taraș | 14878 vizualizări

Mai multe blocuri reprezentate de șase asociații de proprietari din Sfântu Gheorghe au fost debranșate începând de joi de la rețeaua de apă din cauza datoriilor acumulate, a informat operatorul regional Gospodărie Comunală SA.

Este vorba despre A.P. Gars-Viitorului 6,  A.P. Garsoniera 5,  A.P. 3D, A.P. 3E, A.P. Garsoniera 8, A.P. Varadi Jozsef 13 (bl.2/A, 2/B), se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook Közüzemek Rt - Gospodărie Comunală SA.

Directorul Gospodărie Comunală SA, Kozsokár Attila a spus pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro că scopul acestei măsuri este doar de recuperare a datoriilor pe care le-au acumulat aceste asociații. Ar fi vorba de peste 500.000 de lei.

Acesta a precizat și că, așa cum a fost anunțat, acțiunea debranșării datornicilor a început de câteva săptămâni în județ, dar până acum doar la clienți casnici și firme. Acesta a spus și că știe că situația în cazul asociațiilor de proprietari este mai delicată, având în vedere că printre locuitorii blocurilor debranșate sunt și cetățeni care și-au plătit la zi facturile, însă că potrivit legii întreruperea furnizării serviciului se poate face doar în raport cu asociația cu care Gospodărie Comunală SA are contract încheiat.

Noi avem contractul semnat cu o asociație. În momentul în care emitem factura, o emitem către asociație, nu către locatari. Asociația distribuie mai departe sumele. (...) Noi în momentul în care ne uităm cine sunt cei care ne datorează sume mai mari și care au depășit o anumită perioadă de timp ne uităm la asociație, că nu avem de unde să știm cine cât datorează în cadrul asociației. Nici nu avem informații cine sunt cei care nu își onorează plățile în sânul asociației. Plus că trebuie să respectăm limita de proprietate între rețeaua publică și rețeaua privată. (...) Așa cum zice legea, este un contor principal de branșament la limita de proprietate între privat și public și noi de acolo putem să sistăm efectiv furnizarea”, a spus Kozsokár Attila.

Acesta a explicat că operatorul regional este deschis la comunicare cu aceste asociații și că pot găsi împreună soluții de a recupera banii, chiar și prin introducerea de rate lunare. Totodată, branșarea se va face din nou în anumite condiții, principala fiind achitarea primei rate și a facturilor curente.

De altfel, în postarea publicată pe Facebook, Gospodărie Comunală SA precizează și că reluarea furnizării serviciului de alimentare cu apă se face doar după: „achitarea tuturor obligaţiilor de plată (sold restant scadent) și a taxei de debranşare / rebranşare. Se poate reporni serviciul și în baza unui angajament ferm (în scris) din partea reprezentanților asociațiilor de locatari pentru plăți lunare către Operatorul Regional, plăți ce vor acoperi cel puțin valoarea facturii curente plus 5% din datoriile acumulate și prezentând dovada achitării primei rate lunare. Nerespectarea acestui angajament atrage după sine întreruperea imediată a furnizării serviciilor. Vă asigurăm că scopul principal al debranșărilor este și va rămâne recuperarea creanțelor!”.

Locatarii sunt revoltați

O întâlnire pe acest subiect, marcată cu spirite încinse și voci ridicate a avut loc joi seara, în zona Grigore Bălan, nr. 25 bl. 3 sc. E și sc. D. Mulți dintre oamenii prezenți acolo au spus că sunt revoltați și situația în care se regăsesc este nedreaptă, în condițiile în care au plățile la zi.

Problema este un pic mai veche. Sunt rău platnici, să zic așa. A fost acum tăiată apa (...). Încercăm să căutăm o soluție cu oamenii acum. Sunt foarte revoltați că din 80 de apartamente câte sunt, să zic șase nu sunt la zi. Sunt foarte revoltați, normal, pentru problema asta (...). O parte din sume au încercat să se recupereze. Problema este un pic mai veche, administratoarea când a preluat această asociație deja avea o datorie pentru Gospodărie Comunală, dar de fiecare dată când se încasează sume la scări se plătesc facturile vechi, că e ordine. Adică la orice factură rămâi în urmă o plătești pe ultima. Nu știu, încercăm să căutăm o soluție, să vedem ce putem face, pentru că noi avem ceasuri individuale pe casa scării, cei de la Gospodărie Comunală nu vor să închidă aceste ceasuri de apă la persoanele respective (n. red. care nu au plătit), pentru că contractul este făcut doar cu ceasul de afară. Este un pic mai complicat (...). Să vedem dacă se poate face o executare silită sau ceva, că multe persoane suferă: bătrâni, copii, oameni care vin de la muncă”, ne-a explicat o participantă la întâlnire, M.B., casier și vicepreședinte de scară.

Tot în cadrul acestei ședințe s-a precizat și că vineri dimineață va avea loc o întrevedere cu viceprimarul Tóth-Birtan Csaba pe acest subiect.

Operatorul regional Gospodărie Comunală SA. A precizat și că în data de 19 aprilie a.c, locatarii care aparțin de asociațiile de proprietari cu datorii au fost notificați printr-un afiș că în caz de neplată, se va sista furnizarea apei potabile.

Lucru care s-a întâmplat începând de joi.

În total, datoriile acumulate de clienți la Gospodărie Comunală SA până acum însumează aproximativ 7 milioane de lei. În peste 100 de cazuri, dosarele datornicilor au ajuns la executori, a spus săptămâna trecută directorul, în conferința de presă în care s-a anunțat și că prețurile la apă și canalizare se vor majora cu peste 40% de la 1 mai.

Operatorul Regional Gospodărie Comunală SA este firma prestatoare a serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare în patru orașe (Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului și Covasna) și 15 comune din județul Covasna.

Sursa foto: Közüzemek Rt - Gospodărie Comunală SA. 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.