SOCIAL 22 august 2017

Istorie și multiculturalitate pe înțelesul tinerilor români

de Iulia Drăghici - Taraș | 763 vizualizări

Peste 80 de tineri din Basarabia - Republica Moldova, Bucovina - Ucraina și Timoc – Serbia, dar și din Covasna și Harghita, au participat la „Proiect de țară. România mea”

Centrul de Agrement de la Pădureni a găzduit, în perioada 11–18 august, a doua ediție a evenimentului „Proiect de țară. România mea”. La acțiuni au luat parte peste 80 de tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 25 de ani, atât din județele Covasna și Harghita, cât și din Republica Moldova sau chiar din comunitățile istorice românești din Ucraina și Serbia.

Tema ediției cu numărul doi a evenimentului numit „Proiect de țară. România mea” a fost „susținerea participării tinerilor din România și din comunitățile istorice românești de peste hotare la dezvoltarea cunoașterii istoriei și a tradițiilor comune, promovarea multiculturalismului și protejarea culturii minorităților”.

Activitățile la care au luat parte tinerii au fost organizate în module. Acestea au fost coordonate de invitați speciali, dar conduse în mare parte de tinerii implicați în proiect, cărora li s-a cerut o participare activă, spun organizatorii.

Printre invitații care au venit în fața tinerilor în tabăra de la Pădureni se numără activistul civic Alexandru Rotaru, care a abordat tema „Clivajele și oportunitățile parcursului european al Basarabiei”. Istoricul Constantin Corneanu le-a propus tinerilor tema „Prăbușirea imperiului sovietic și evoluția geopolitică a României postdecembriste”, iar conf. univ. dr. Horea Poenar a venit în fața participanților cu atelierul numit „Formele contemporane ale discursului public”.

De asemenea, cei peste 80 de participanți au fost implicați și într-o serie de module de retorică și public speaking, coordonate de Carmen Ivanov.

„Prin intermediul workshop-urilor care s-au organizat în cadrul evenimentului, am dorit ca acești tineri să înțeleagă mult mai bine, într-un cadru non-formal, viața culturală, politică și socială din România. (...) Spre finalul evenimentului, în cadrul activităților am avut și o seară românească, prilej cu care tinerii veniți din regiunile istorice au luat contact cu tradițiile din zona noastră. Ansamblul  Junii Voineșteni i-a încântat pe aceștia cu dansurile și cântecele noastre populare. Totodată, cei din Covasna și Harghita s-au bucurat de dansurile și cântecele tradiționale interpretate de un ansamblu de tineri din Timoc, Serbia. (...) Menționăm că, într-un astfel de proiect, nu se transmit numai informații, ci tinerii au ocazia să învețe anumite metode de tratare a diferitelor situații, metode care facilitează dezvoltarea lor personală, ceea ce va reflecta în viitor în integrarea în societate”, ne-au transmis reprezentanții DJST Covasna.

Proiectul, care a costat circa 60.000 de lei,  a fost finanțat atât de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Covasna, dar și de Asociația Voievozii Munților, printr-un alt proiect câștigat de la Consiliul Județean Covasna. Partener în organizarea evenimentului a fost și Institutul Cultural Român.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.