SOCIAL 25 iulie 2011

Informatizarea spitalelor din judeţ – în linie dreaptă

de Székely Emőke | 847 vizualizări
Cele patru spitale din judeţul Covasna, respectiv Spitalul Judeţean "Dr. Fogolyan Kristof", Spitalul Târgu Secuiesc, Spitalul Baraolt şi Spitalul de Cardiologie Covasna (de acesta aparţinând şi unităţile spitaliceşti de la Întorsura Buzăului şi Vâlcele), au câştigat împreună un proiect prin care se va crea un sistem informatic comun, prin care medicii pot vedea evoluţia ficărui pacient, dar vor avea acces şi la datele acestora. Valoarea

Cele patru spitale din judeţul Covasna, respectiv Spitalul Judeţean "Dr. Fogolyan Kristof", Spitalul Târgu Secuiesc, Spitalul Baraolt şi Spitalul de Cardiologie Covasna (de acesta aparţinând şi unităţile spitaliceşti de la Întorsura Buzăului şi Vâlcele), au câştigat împreună un proiect prin care se va crea un sistem informatic comun, prin care medicii pot vedea evoluţia ficărui pacient, dar vor avea acces şi la datele acestora. Valoarea totală a proiectului este de 5,8 milioane lei, iar defalcat pe unităţi spitalul din Sfântu Gheorghe a primit 2.5 milioane, cel de la Târgu Secuiesc 1,3 milioane, unitatea de la Covasna 1,3 milioane, iar cea de la Baraolt 747.000 lei. Baza de date ce va fi creată, precum şi sistemul informatic vor fi de mare ajutor, spune directorul Spitalului Judeţean "Dr. Fogolyan Kristof", Nagy Andras Robert, pentru că astfel se va crea şi un sistem de relaţii interdisciplinare între cele patru unităţi medicale.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.