SOCIAL 30 iunie 2011

În curând reţetele vor fi bune de pus în vitrină

de Székely Emőke | 534 vizualizări
Farmaciile mai eliberează reţete gratuite şi compensate cel mult o lună Reţetele gratuite şi compensate vor mai fi eliberate în cel mai bun caz până la sfârşitul lunii iulie, iar medicamentele din programele naţionale de sănătate vor putea fi procurate din farmacii doar câteva zile de acum încolo, spune preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Covasna, Nagy Andras. Deşi am trecut de jumătatea anului, contractul cadru între farmacii şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a fost încheiat doar zilele acestea.

Farmaciile mai eliberează reţete gratuite şi compensate cel mult o lună

Reţetele gratuite şi compensate vor mai fi eliberate în cel mai bun caz până la sfârşitul lunii iulie, iar medicamentele din programele naţionale de sănătate vor putea fi procurate din farmacii doar câteva zile de acum încolo, spune preşedintele Colegiului Farmaciştilor din Covasna, Nagy Andras. Deşi am trecut de jumătatea anului, contractul cadru între farmacii şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a fost încheiat doar zilele acestea. Nagy Andras a spus că CAS Covasna a primit prevederea bugetară pentru tot anul 2011, dar suma este foarte mică, aceasta ajungând doar până în luna iulie. Întrebat care este totuşi motivul pantru care farmaciile au acceptat semnarea acestui contract cadru, în condiţiile în care fondurile sunt oricum pe terminate, Nagy Andras a spus că unul dintre motive este faptul că în luna iunie CAS a efectuat plăţi către farmacii în două tranşe, lucru nemaiîntâlnit de la intrarea României în criză, fiind astfel achitate parţial datoriile aferente lunilor august şi septembrie 2010, iar pe de altă parte, contractul din acest an este şi el modificat. Prin modificare se înţelege faptul că farmaciile sunt obligate să elibereze reţete gratuite şi compensate în limita bugetului Casei de Asigurări de Sănătate, iar Casa este obligată să înştiinţeze farmaciile despre epuizarea fondurilor în timp real.

Lucrurile stau şi mai rău în cazul medicamentelor din programele naţionale. Bugetul pentru acestea este aproape epuizat, după cum a afirmat preşedintele CF Covasna, adăugând că farmaciile nu vor mai elibera aceste medicamente până când nu vor avea măcar un semnal de la Bucureşti prin care să li se recunoască datoriile acumulate anul trecut sau până când nu va fi o rectificare bugetară prin care Casa de Asigurări de Sănătate va primi alte fonduri pentru medicamentele bolilor cronice.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.