SOCIAL 11 ianuarie 2013

În comuna Vâlcele peste 60% din locuitori, beneficiari de ajutoare sociale

de Monica Vrânceanu | 697 vizualizări

Mai mult de jumătate din locuitorii comunei Vâlcele vor beneficia, în continuare, de ajutoare sociale, ca urmare a faptului că oamenii nu au locuri de muncă de unde să aibă venituri constante.

Funcționarii Primăriei Vâlcele au început deja să lucreze la dosarele depuse de către locuitorii comunei, pentru a stabili cine va primi ajutoare sociale în următoarele luni, iar munca este una destul de complexă, pentru că din cei 4.400 de cetățeni ai comunei, mai mult de jumătate se califică la aceste ajutoare; mai exact, în calculul pentru aceste ajutoare intră 2.740 de persoane.

Primarul comunei, Kovács László, a declarat că există depuse în jur de 350 de dosare pentru ajutorul social, iar beneficiarii acestora sunt în general familii de romi, care au mai mulți copii, tocmai de asta numărul de persoane este atât de mare.

Chiar dacă ajutoarele sunt plătite prin Poștă, munca de anchetă socială o fac tot cei de la Primărie, așa că zilele acestea sunt pline. De ajutoare beneficiază toți cei care nu realizează venituri din salarii sau alte activități.

Primesc ajutoare, însă n-au nicio obligaţie

Potrivit primarului Kovács, chiar dacă de câțiva ani banii de ajutoare vin de la Agenția de Prestații Sociale prin Poștă pentru a mai detensiona bugetele primăriilor, acest lucru nu e tocmai benefic atunci când se trage linie, deoarece așa nu mai există niciun control asupra datoriilor pe care acești oameni le au față de autoritățile locale.

„Sunt foarte multe amenzi pe care romii nu le plătesc, amenzi pentru furturi sau alte astfel de acțiuni. Nu avem nicio pârghie pentru a le recupera, eventual doar din ajutorul pentru lemne, dar nici acolo nu prea putem umbla, pentru că nu-i putem lăsa iarna fără căldură. Prin urmare, ei încasează ajutoarele, nu plătesc amenzile, bugetul local pierde și nu putem face nimic pentru că nu avem pârghii legale”, a explicat primarul.

Potrivit acestuia, la Recensământul din 2011 în Vâlcele s-au declarat 2.200 de romi, însă în realitate numărul acestora este de 3.200, diferența de 1.000 declarându-se români.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.