SOCIAL 31 august 2017

Furnizorii de energie trebuie să informeze consumatorii casnici că pot obține prețuri mai bune în piața liberă

de Agerpres | 928 vizualizări

Furnizorii de energie ultimă instanță, adică cei tradiționali, sunt obligați de către Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) să-și informeze consumatorii că pot obține prețuri mai bune dacă încheie un contract pe piața liberă, a declarat, miercuri, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileț, în cadrul unei conferințe organizate de publicația energynomics.ro.

„În fiecare lună când furnizorii trimit factura, aceasta trebuie să fie însoțită de o informare privind prețul la care pot accesa alte oferte din portofoliul lor și diferența față de piața serviciului universal (prețul actual — n.r.)“, a arătat Havrileț.

Potrivit acestuia, în acest moment, piața pentru serviciul universal, cea de unde furnizorii cumpără energie pentru consumatorii casnici în regim reglementat, reprezintă 12% din totalul consumului și, fiind o piață de siguranță, are un preț mai mare decât cel al pieței libere.

„Furnizorii de ultimă instanță au două sau trei produse mai ieftine cu 10-15-20% decât prețul pe care îl plătesc consumatorii care încă sunt captivi“, a arătat oficialul ANRE.

În prezent, de la 1 ianuarie, consumatorii casnici plătesc 10% energie la preț reglementat și 90% energie din piața liberă. De la 1 ianuarie 2018, piața va fi complet liberalizată, iar consumatorii casnici nu vor mai plăti prețuri reglementate.

„Consumatorii casnici nu mai au niciun motiv să rămână în piața pentru serviciul universal, dar ei trebuie să fie informați ce prețuri sunt dacă schimbă furnizorul sau rămân la același furnizor și schimbă contractul. Îi vom obliga pe furnizori să facă această informare în fiecare lună până la 1 ianuarie“, a continuat Havrileț.

El a mai spus că ar putea exista și situații în care, pentru unii consumatori casnici, schimbarea contractului să nu aducă beneficii foarte mari, pentru că nici consumul nu este foarte mare, însă acest lucru trebuie știut și asumat de către acei consumatori. Totodată, aceștia trebuie să știe că se pot reîntoarce în piața pentru serviciul universal și, de asemenea, că își pot schimba furnizorul la fiecare 21 de zile.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Rad Rad, 2 septembrie 2017
au aparut tot felul de furnizori (baietii destepti) cu sediul intr-o garsoniera care fac 3 facturi si habar nu au de activitatea de furnizare si momesc oamenii cu tot felul de minciuni si promisiuni. citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.