SOCIAL 30 decembrie 2018

Facilităţi pentru familiile cu cel puţin trei copii din Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1455 vizualizări

Consiliul Local a adoptat proiectul privind acordarea de facilităţi pentru familiile cu cel puţin trei copii care au domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe.

Proiectul de hotărâre privind instituirea programului multianual de interes local pentru susținerea familiilor cu minim trei copii cu domiciliul sau reședința în Sfântu Gheorghe are scopul promovării unui stil de viață sănătos și al înlesnirii accesului acestora la serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Local, şi prin acestea la creșterea calității vieții.

În prezentarea proiectului, viceprimarul Sztakics Éva-Judit a declarat că municipalitatea trebuie să investească şi în comunitate, nu doar în betoane, iar prin această hotărâre oraşul va deveni mai atrăgător.

Hotărârea adoptată de Consiliul Local prevede gratuitate la parcare pentru familiile cu cel puţin trei copii, 75% reducere pentru accesul la instituțiile culturale şi 75% reducere pentru accesul la programele şi facilităţile de agrement ale municipalităţii din Sfântu Gheorghe şi Şugaş Băi.

Pentru a beneficia de aceste facilităţi, părinţii trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe, să aibă un loc de muncă, iar elevii să nu aibă mai mult de 20 de absenţe nemotivate în decursul unui an şcolar. Prin aceste condiţii, Primăria încurajează familiile care depun eforturi pentru a fi membri de valoare ai societății.

Se încadrează în aceste facilităţi familiile cu cel puţin trei copii, până când cel mai tânăr membru al familiei împlineşte 18 ani.

În această primă sesiune de depunere a cererilor, termenul limită este 25 ianuarie 2019, după care perioada de depunere a cererilor va fi 1-20 decembrie pentru anul următor.

BIROUL DE PRESĂ AL PRIMĂRIEI SFÂNTU GHEORGHE

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.