SOCIAL 22 mai 2012

Directoarea CAS Covasna, Antal Éva: „Rețetele electronice aduc avantaje pentru toată lumea”

de Székely Emőke | 575 vizualizări

Conducerea CAS Covasna a ţinut să lămurească problemele apărute în urma introducerii reţetelor electronice.

Nu a trecut nici o săptămână de când medicii de familie spuneau că introducerea rețetelor electronice aduce o serie de complicații, și iată că CAS Covasna anunță prin vocea directoarei Antal Éva că această nouă metodă de prescripție a medicației este un lucru necesar, care aduce avantaje atât pacienților, cât și medicilor și farmaciștilor.

Internetul nu este o problemă

Una dintre dificultățile invocate de către președintele Colegiului medicilor de familie din Covasna, Lucia Șereș, a fost aceea că în mediul rural sunt zone fără conexiune la internet, ceea ce face imposibilă utilizarea softului nou, care implică necesitatea unei astfel de conexiuni. Antal Éva spune că și acum aproape toate cabinetele de medicină de familie sunt conectate la internet, singura excepție fiind zona Comandăului, în rest toate zonele din județul Covasna sunt acoperite.

Imprimantă și cititoare de coduri

Medicii de familie vor trebui să își achiziționeze imprimante noi, cu laser sau cerneală, pentru că imprimantele cu ace pe care le folosesc acum nu vor putea tipări codurile de bare care vor fi utilizate în noul sistem. De asemenea farmaciile trebuie să achiziționeze cititoare de coduri. Antal Éva este de părere că avantajele acestui nou sistem de prescriere a medicației sunt mai mari decât valoarea investițiilor necesare. În primul rând este vorba de un sistem transparent, prin care toată lumea va putea accede prin câteva click-uri informații cu privire la pacientul în cauză (dacă este sau nu asigurat, de exemplu).

Avantaje pentru cei cu boli cronice

„Sistemul actual de rețete permite prescrierea medicamentelor pentru o perioadă de 90 de zile pentru cei cu boli cronice. Pacientul însă nu întotdeauna are bani pentru a plăti contribuția lui pentru medicamente pentru trei luni, așadar preferă să meargă lunar la medicul de familie pentru a prescrie medicația pentru 30 de zile. Cu noul sistem pacientul va putea avea trei rețete în aceeași zi, ceea ce înseamnă de fapt trei coduri de bare, așadar cu o singură vizită rezolvă problema a trei rețete diferite. De asemenea, în cazul schimbării medicației, rețetele nefolosite pot fi anulate de către medic. Nu trebuie uitat nici faptul că în cazul în care într-o farmacie nu sunt anumite medicamente pe stoc în număr suficient, rețeta poate fi folosită în mai multe farmacii, până ce pacientul adună numărul necesar de pastile” – a declarat Antal Éva.

Medicii vor câștiga mai mult

Implementarea noilor rețete trebuia să fie făcută de la 1 iunie, dar a fost amânată cu o lună. Până în toamnă cele două sisteme vor funcționa paralel, după care se va trece în totalitate la rețetele electronice. Pentru a stimula medicii de familie să implementeze cât mai repede noul sistem, aceștia vor primi bani pentru fiecare rețetă. Deocamdată nu se știe valoarea acestui stimulent, acesta urmând va fi inclus în normele de aplicare a legii. La ora actuală venitul unui cabinet de medicină de familie variază între 7.000-9.000 lei.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.