SOCIAL 18 octombrie 2021

COVID-19 în școli: 51 de elevi și preșcolari s-au infectat în ultima săptămână

de David Leonard Bularca | 1107 vizualizări

Infectări sunt și în rândul cadrelor didactice, nedidactice și auxiliare

Din 7 până pe 15 octombrie, 51 de elevi, 30 de cadre didactice, trei persoane din categoria personalului nedidactic și două cadre didactice auxiliare s-au infectat cu virusul SARS-COV-2, conform datelor Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna. Sunt 71 de clase la nivelul județului care au activitatea față în față suspendată.

„De la începutul anului școlar 2021-2022, în județul Covasna au fost suspendate activitățile față în față pentru 145 de clase/ grupe din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2 a unui număr de 71 de cadre didactice, 116 de elevi și preșcolari, 5 cadre didactice auxiliare și 14 cadre din categoria personalului nedidactic”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe 15 octombrie.

În comunicatul de presă precedent, emis pe 7 octombrie, se menționa faptul că de la începutul anului școlar se infectaseră 41 de cadre didactice, 65 de elevi și preșcolari, trei cadre didactice auxiliare, și 11 cadre din categoria personalului nedidactic. 

Câte cazuri sunt active

Cele mai multe cazuri active, 64, se înregistrează la elevi și preșcolari.

„Dintre persoanele infectate, sunt bolnavi activ 64 de elevi și preșcolari, 41 de cadre didactice, 3 cadre didactice auxiliare și 4 cadre din categoria personalului nedidactic. De asemenea, în acest moment, 71 de clase au activitatea față în față suspendată”, a mai transmis aceeași sursă.

De asemenea, toate grupele, 10 la număr, de la Grădinița cu Program Prelungit „Hófehérke” învață online, după o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Covasna. 

Sursa foto: unsplash.com   

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.