SOCIAL 4 septembrie 2017

Consiliul Judeţean Covasna a decis înfiinţarea Serviciului Public Judeţean Salvamont

de Covasna Media | 994 vizualizări

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a aprobat, în cadrul şedinţei ordinare a lunii august, angajarea a patru salvatori montani. În consecinţă, Centrul Judeţean pentru Protecţia Naturii, Dezvoltare Rurală şi Salvamont, aflat în subordinea CJ Covasna, va înfiinţa Serviciul Public Judeţean Salvamont Covasna. Conform legislației în vigoare, consiliile judeţene în a căror rază administrativ-teritorială se află trasee turistice montane şi/sau pârtii de schi, au obligativitatea înfiinţării serviciilor publice judeţene Salvamont. Activitatea de bază a serviciului cuprinde patrularea preventivă, căutarea persoanei dispărute, acordarea primului ajutor medical în caz de accidentare şi transportarea accidentatului sau a bolnavului la autospeciala de salvare. În judeţul Covasna, salvarea montană a fost asigurată până acum în colaborare cu Asociaţia Alpinsport, şi se aşteaptă ca până la sfârşitul acestui an sarcina să fie preluată de noul personal al Serviciului Public Judeţean Salvamont Covasna. Anul trecut a fost necesară intervenţia salvatorilor montani în aproape zece cazuri. Anul viitor se vor crea încă două posturi de salvatori montani.

„În acest an, personalul Centrului Judeţean pentru Protecţia Naturii, Dezvoltare Rurală şi Salvamont a marcat, revopsit şi a inclus punctele de coordonate în reţeaua GPS a 17 trasee turistice omologate în munţii Bodoc, urmează munţii Baraolt şi zona Comandăului” – ne-a informat Tamás Sándor, preşedintele CJ Covasna, subliniind faptul că se doreşte mărirea numărului de trasee turistice omologate, iar aceasta presupune un serviciu de salvamont funcţional.

CJ Covasna a intrat în parteneriat cu Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe în vederea obţinerii unor fonduri europene pentru modernizarea şi sporirea eficienței energetice a clădirii Centrului de Educație a Adulților din Arcuş. Consilierii judeţeni au aprobat şi proiectul de hotărâre în acest sens. Conform planului, proiectul care are o valoare de 6,6 milioane lei va fi depus în cadrul Programului Operaţional Regional. Proiectul vizează izolarea şi consolidarea clădirii, modernizarea sistemului de încălzire, instalarea unor echipamente care folosesc energia verde, realizarea unei reţele inteligente de energie electrică.

Tot în această şedinţă, consilierii judeţeni au aprobat şi proiectul de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului propriu al Județului Covasna şi al instituţiilor publice de interes județean pe anul 2017. Printre altele, s-a alocat suma de 125 mii lei pentru cadastrarea a două drumuri judeţene, 110 mii lei pentru elaborarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie la podul din fostul sat Várhegy şi al podului pietonal, investiţie derulată prin Programul Naţional de Dezvoltare a Localităţilor. Fondurile destinate Programului judeţean pentru reabilitarea de cabinete medicale şi cămine culturale din mediul rural au fost şi ele majorate cu 20 mii lei. De asemenea, a crescut şi bugetul Spitalului de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf”, cu 3,31 milioane lei, datorită sumelor ce au intrat de la Casa de Asigurări Sociale şi de la Ministerul Sănătăţii.

(Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Covasna)

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.