Avocatul Poporului, intervenție în cazul unei femei din Sfântu Gheorghe căreia i s-a refuzat plata pensiei anticipate parțiale
Instituția Avocatului Poporului – Biroul Teritorial Brașov a anunțat că a intervenit în cazul unei femei din Sfântu Gheorghe căreia Casa Județeană de Pensii Covasna i-a refuzat plata pensiei anticipate parțiale. După intervenția instituției, femeia a avut câștig de cauză și și-a primit drepturile, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției noastre.
Atunci când s-a adresat Avocatului Poporului, locuitoarea din Sfântu Gheorghe a acuzat că se încalcă două articole din Constituția României.
„Prin petiţia înregistrată la Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului, o petentă domiciliată în municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, a sesizat o posibilă încălcare a art. 47 și art. 52 din Constituția României, privind dreptul la un nivel de trai decent și dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică”, se arată în comunicatul de presă.
Concret, Casa Județeană de Pensii Covasna a refuzat să aprobe plata pensiei anticipate parțiale în cazul femeii.
„În acest sens, petenta precizează că, în urma solicitării sale, Casa Județeană de Pensii Covasna i-a emis o Decizie privind respingerea pensiei anticipate parțiale – decizie provizorie, «emisă în baza Acordului cu Statul Israel», urmând ca, la confirmarea stagiului din Israel, să îi fie emisă decizia finală. Având în vedere că, potrivit mențiunii din cadrul deciziei enunțate, decizia provizorie nu poate fi contestată, petenta s-a readresat aceleiași Case Județene de Pensii Covasna, care i-a comunicat faptul că aceste răspunsuri din Israel parvin foarte târziu, motiv pentru care a fost îndrumată ca, în situația în care are posibilitatea, să insiste la instituția din Israel «prin familiile cu care a încheiat un contract de muncă», pentru a reduce perioada de așteptare la răspunsul solicitat prin cererea inițială”, detaliază reprezentanții Biroului Teritorial Covasna al Avocatului Poporului.
Mai departe, Avocatul Poporului a intervenit în acest caz.
„Petenta precizează că a luat legătura cu Casa de Asigurare din Israel (Bituach Leumi Israel) care nu i-a comunicat informațiile solicitate. Instituția Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Brașov, a întreprins demersuri scrise la Casa Județeană de Pensii Covasna și la Casa Națională de Pensii Publice. Precizăm că, între statul român și statul Israel este încheiat Acordul în domeniul securității sociale, aprobat prin Legea nr.150/2012, care menționează la art. 16, pct. 2, faptul că, «dacă o persoană nu îndeplinește condițiile necesare pentru obținerea unei prestații numai în baza perioadelor de asigurare realizate în baza legislației române, Instituția competentă ia în considerare, în măsura în care este necesar, perioadele de asigurare, de muncă sau de domiciliu realizate în baza legislației din Israel, atât timp cât acestea nu se suprapun, ca și când ar fi fost perioade realizate în baza legislației române»”, se precizează în comunicatul de presă.
Reprezentanții Avocatului Poporului au explicat și cum se poate ține cont de vechimea pe care cineva a înregistrat-o într-o țară străină.
„Casa Județeană de Pensii Covasna a precizat faptul că, la emiterea deciziei finale prin cumul vechime cu vechimea efectuată în Israel, se ia în considerare doar formularul european E205 Il emis de instituția abilitată din Israel.
În urma continuării demersurilor și, ulterior, a răspunsului Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, a rezultat că există un Aranjament administrativ semnat la București la 3 septembrie 2013, pentru aplicarea Acordului dintre România și Statul Israel în domeniul securității sociale, semnat la Ierusalim la 28 februarie 2011, potrivit căruia fiecare instituție competentă va transmite instituției competente a celeilalte părți contractante, un formular care atestă perioadele de asigurare realizate în baza propriei legislații”, conform aceleiași surse.
Astfel, în urma demersurilor făcute de Avocatul Poporului, femeia din Sfântu Gheorghe, a primit dreptul la pensie anticipată parțială.
„În urma demersurilor instituției Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Brașov, la data de 13 iunie 2023, Casa Județeană de Pensii Covasna a emis pe numele petentei, Decizia privind acordarea unor drepturi de pensie anticipată parțială în baza Acordului între Statul Israel și România, în domeniul securității sociale, situația fiind soluționată în mod favorabil”, se mai arată în comunicatul de presă.