SOCIAL 15 mai 2023

Aproape 170 de persoane au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă din Sfântu Gheorghe

de David Leonard Bularca | 31091 vizualizări

Au fost oferite locuri de muncă din mai multe domenii

La Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, din Sfântu Gheorghe, au participat 167 de persoane care au vrut să vorbească direct cu posibilii angajatori. 12 agenți economici au oferit 448 de locuri de muncă. Nicio persoană nu a fost angajată pe loc, însă 37 de persoane au trecut de prima probă a interviului și urmează să o susțină pe a doua, apoi proba de lucru, se arată într-un comunicat de presă. 

Bursa Generală a Locurilor de Muncă a avut loc pe 12 mai. 

„Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna a organizat astăzi, 12 mai 2023, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Incubatorul de Afaceri din Sf. Gheorghe. Au fost contactaţi 191 agenţi economici, dintre care au participat 12”, au transmis reprezentanții AJOFM Covasna. 

În cadrul evenimentului, au fost oferite locuri de muncă din mai multe domenii.

„Au fost oferite în total 448 locuri de muncă, 35 pentru persoane cu studii superioare, 118 pentru studii medii, 159 pentru calificaţi şi 136 pentru necalificaţi, în următoarele domenii: industria textilă, construcţii, construcții metalice, prelucrarea lemnului, producţie şi comerţ. Cu ocazia acestui eveniment, persoanele care îşi caută un loc de muncă sau cei care doresc să îşi schimbe locul de muncă au avut posibilitatea să interacţioneze direct cu angajatorii”, se arată în comunicatul de presă. 

37 de persoane sunt mai aproape de a începe un nou job, în urma Bursei Generale a Locurilor de Muncă.

„La bursă, au participat 167 de persoane. În urma interviurilor, au fost selectate 37 de persoane pentru un al doilea interviu şi probă de lucru, nefiind persoane care au fost angajate pe loc”, au mai transmis organizatorii.

Bursa Generală a Locurilor de Muncă a fost un eveniment organizat la nivel naţional, conform AJOFM Covasna. 

Sursa foto: AJOFM Covasna/ Facebook

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.