SOCIAL 20 decembrie 2018

Ambulanța Covasna are un nou director

de Iulia Drăghici - Taraș | 3662 vizualizări

Șeful SAJ Covasna vine dintr-o funcție de conducere din cadrul Spitalului de Cardiologie 

Serviciul de Ambulanță al Județului (SAJ) Covasna are un nou director. Funcția de conducere este acum ocupată de Cristian Cimpoi, fost angajat al Spitalului de Cardiologie din Covasna, care, în 2013, a fost și manager al renumitei unități spitalicești.

De profesie jurist, Cristian Cimpoi a preluat funcția de manager, deținută până acum de Török Zsuzsánna, din 7 decembrie. Postul a fost vacantat încă din 21 noiembrie.

În 7 decembrie am primit un ordin de numire de la Ministerul Sănătății pentru funcția de manager interimar la Serviciul de Ambulanță Județean. Doamna Török, care a fost înaintea mea, va intra în pensie și acesta este raționamentul pentru care s-a întâmplat acest lucru”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, noul director SAJ Covasna, Cristian Cimpoi.

Obiectivele noii conduceri

Unul dintre obiectivele pe care noua conducere le are este reînnoirea parcului auto al Serviciului de Ambulanță, ne-a mai spus Cristian Cimpoi.

Am primit 4 ambulanțe de tip B pe 11 decembrie, pe care urmează să le punem în circulație după ce le înmatriculăm și după ce o să facem o instruire, pentru că diferă aparatura față de celelalte pe care se lucrează acum. (...) Ca obiective ne propunem să fim prompți, ca și până acum, să asigurăm orice intervenție la care suntem solicitați și mi-aș dori din tot sufletul să se continue programul acesta național de înzestrare a parcului auto cu ambulanțe noi pentru că e nevoie, deși, din câte am văzut, județul Covasna stă bine”,  ne-a mai declarat noul manager.

Fostul manager, Török Zsuzsánna a ocupat funcția de conducere al Serviciului Județean de Ambulanță începând din 2011. Înainte de a ocupa funcția pe care o deține până în prezent, aceasta a fost managerul Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe. Török Zsuzsánna a fost însă înlocuită de la conducerea unității spitalicești în 2011 cu András-Nagy Robert. Decizia a fost luată de conducerea Consiliului Județean Covasna, în urma unui raport cu privire la starea spitalului, din care a reieșit că aici existau diverse deficiențe, inclusiv de manageriat.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.