SOCIAL 1 iulie 2013

50 de adolescente rome aşteaptă să nască

de Monica Vrânceanu | 587 vizualizări

Familiile cu mame minore se înmulţesc la Vâlcele

Cea mai mare problemă a comunei Vâlcele continuă să rămână comunitatea romă, care crează probleme de tot felu, inclusiv legate de finanţe şi asta pentru că toţi romii sunt beneficiari ai diverselor ajutoare sociale, cu care se cheltuie sume imense lunar. Primarul comunei Vâlcele, Kovács László, ne-a declarat că problemele comunei au în general legătură cu comunitatea romă, căci oricâte programe de integrare s-ar face, aceasta continuă să trăiască după propriile reguli. În plus, nici nu avem încă, la nivel de societate, o mentalitate atât de liberă şi de deschisă încât orice rom să-şi poată găsi de lucru, plus că aceştia nici nu au, în general, pregătire necesară sau studii. Astfel, există un cerc vicios pe care însuşi statul pare să-l încurajeze prin ajutoarele sociale, deoarece mulţi romi se bazează pe acestea.

Familii exclusive din minori

3.200 din cei 4.400 de locuitori ai comunei Vâlcele sunt romi, iar aceştia beneficiază de diverse ajutoare sociale în valoare totală de 100.000 de lei lunar. Potrivit primarului Kovács, un aspectul îngrijorător este cel al natalităţii foarte crescânde: în vreme ce românii şi maghiarii fac copii luând în calcul şi posibilităţile financiare pe termen cel puţin mediu, romii nu îşi pun astfel de probleme. Şi mai grav este că tot mai multe minore rămân însărcinate, urmând să se constituie familii în care toţi membrii sunt.... minori. Mai exact, în prezent există 50 de tinere minore care aşteaptă să dea naştere unui copil.

„Vom avea – şi mai avem deja, familii în care beneficiari de alocaţia de stat vor fi toţi membrii – mama, tatăl şi copilul. Este un fenomen pe care nu putem, nu ştim cum să-l controlăm – cel al gravidităţii şi naşterii la minore. Vorbim despre tinere care ar trebui să aibă alte preocupări, să studieze, să se formeze pe viitor, dar ajung să facă copii de la vârste fragede. Este incontrolabil pentru noi, funcţionează după alte reguli (...)”, ne-a spus primarul Kovács.

Acesta a arătat că numărul romilor fiind permanent în creştere, nici nu se ştie cu exactitate câţi romi locuiesc în cătunul Hetea, de exemplu. Fiind o locaţie destul de rău famată şi cu cei mai săraci romi din comună, nu oricine se încumetă să meargă acolo. Ceea ce ştiu însă autorităţile este că acolo există 150 de copii care frecventează grădinţa şi clasele I-IV ale şcolii, principapul motiv pentru care o fac fiind acela că primesc alocaţii sau diverse beneficii prin programele pentru romi. În consecinţă, primarul Kovács László consideră că autorităţile centrale ar trebui să ia măsuri clare cu privire la comunitatea romă, aceasta fiind o problemă nu doar a comunei Vâlcele ci una extinsă în multe alte localităţi din ţară. Printre măsuri, primarul crede că n-ar fi rău dacă acordarea de alocaţii sau alte stimulente sociale s-ar limita la un anumit număr de copii, astfel încât să nu se mai încurajeze natalitatea doar de dragul beneficiilor sociale.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.