30 de ani de Ajutor Maltez: aniversare sărbătorită prin acțiuni de binefacere
Serviciul de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe a marcat la final de săptămână împlinirea a 30 de ani de la înființare cu o serie de evenimente specifice. Adică și de ziua lor au dat comunității bucurie și speranță, așa cum știu ei cel mai bine. Astfel, vineri au început cu un program de ajutorare a 50 de vârstnici din oraș, prin care le-au oferit pachete cu alimente. Ulterior, sâmbătă, au inaugurat o tabără la Micfalău, un loc unde se vor organiza diverse evenimente dedicate în special copiilor și tinerilor cu dizabilități.
Tabăra Serviciului de Ajutor Maltez de la ieșirea din Micfalău, construită pe un teren de trei hectare, are o clădire principală, dotată la standarde la nivel de trei stele, dar și șapte căsuțe, fiecare cu baie, unde pot sta între 150 și 200 de copii și tineri.
„După aproape 15 ani de construcții, predăm clădirea centrală a taberei pentru persoanele cu deficiențe și sperăm ca după ce obținem toate avizele, aprobările de la toate organele respective, să începem activitățile în mod curent din anul următor”, a declarat vineri, într-o conferință de presă, președintele onorific al Serviciului de Ajutor Maltez, Cavalerul Ordinului Maltez Puskás Bálint.
Totodată, o altă acțiune prin care s-a marcat aniversarea organizației este programul „Tinerii, pentru bătrâni”, prin care s-au împărțit în total 150 de pachete cu alimente, câte 50 vârstnicilor din Sfântu Gheorghe, Brașov și Miercurea Ciuc.
„Este o activitate a tinerilor care doresc să ajute persoanele în vârstă. (...) Vom pregăti și mâncare gătită mai ales pentru persoanele fără adăpost, dar și pentru cei în vârstă care nu au posibilități să aibă asemenea mâncăruri. Este vorba în special de persoane care nu au posibilități de deplasare. Și mâncarea va fi dusă la ei acasă, acolo le dăm și pachetele, dar organizăm și activități de cumpărare a unor alimente sau rezolvarea unor probleme pentru bătrâni”, a mai spus președintele onorific.
Serviciul de Ajutor Maltez Sfântu Gheorghe a fost înființat în urmă cu 30 de ani, în august 1991, la câteva luni de la deschiderea organizației-mamă din Cluj-Napoca. Asociația are în județ și în regiune o mulțime de activități, printre care administrarea Adăpostului de Noapte din Sfântu Gheorghe sau Rețeaua de ajutor - proiectul prin care asigură asistență vârstnicilor și persoanelor vulnerabile ce sunt singure, dar și multe altele.
Serviciul de Ajutor Maltez din România are 12 sucursale, șapte filiale și patru puncte de lucru la nivel național și peste 700 de voluntari, cu vârste între 4 și 90 de ani, dintre care peste 100 sunt la Sfântu Gheorghe. Totodată, organizația administrează patru instituții, două case de bătrâni și adăpostul de noapte din reședința județului Covasna.