10 idei pentru a da valoare lucrurilor tale vechi
Pe 2 martie sărbătorim Ziua Internațională a Lucrurilor Vechi. Cine ar fi crezut că lucrurile vechi pot avea o zi a lor? Și de ce am mai acorda atenție acestora, când, în general, suntem „însetați” după tot ce este nou, modern și performant, iar dorința de a fi „în rând cu lumea” reapare la scurt timp după ce ne-am potolit această „sete”? Ei bine, avem o provocare. Ce putem face cu obiectele care s-au învechit, poate chiar s-au stricat și nu ne mai sunt de folos?
Desigur, cea mai la îndemână variantă este să ne descotorosim de ele, să le aruncăm sau să le donăm muzeelor, anticariatelor, ori oamenilor nevoiași. Dar dacă am apela puțin la creativitate și imaginație și am da un plus de strălucire și utilitate lucrurilor vechi prin transformarea lor?
1. Mobilă
Vrei să-ți reînnoiești mobilierul în casă, dar nu dispui de finanțele necesare? Poți apela la recondiționarea celui vechi. Dacă ți se pare complicat, există ateliere de tâmplărie care pot face asta pentru tine. O vopsea de altă culoare sau o tapițerie nouă pot face minuni cu vechea ta mobilă.
2. Haine
După o selecție minuțioasă printre hainele tale, cu siguranță vei găsi tricouri, bluze, pantaloni care nu-ți mai plac și pe care nu le-ai purtat de ceva vreme. Mototolește articolul de îmbrăcăminte, umezește-l puțin într-un lighean cu clor și lasă-l să se usuce. Sau stropește-l cu clor într-un anumit model. Vei fi surprins de câte variante deosebite ar putea reînnoi hainele din garderoba ta. Ia o foarfecă și taie blugii care nu-ți mai plac. Vara te vei bucura de pantalonii scurți originali, făcuți chiar de tine. Un pulover îl poți transforma într-o față de pernă, iar un maiou tăiat în fâșii lungi pe care le poți împleti poate deveni un preș sau covoraș drăguț în casa ta.
3. Colecții
Mai ales în perioada comunistă, copii fiind, colecționam șervețele, timbre, vederi, monede și chiar cutiile de țigări rămase de la părinții fumători. Dacă mai ai aceste colecții, scoate-le la lumină. Din vederi poți face un album de amintiri. Monedele vechi le poți lipi pe un carton pe care îl poți transforma într-un tablou. Din cutiile de țigări poți face un robot pentru copilul tău. Șervețelele din colecție le poți folosi la o masă festivă. Cu siguranță oaspeții tăi se vor bucura de unicitatea vremurilor apuse.
4. Jaluzele
Din materialele unor draperii vechi poți face cuverturi pentru fotolii sau canapea.
5. Oale
Folosește castroane și oale vechi pentru hrănirea animalelor, nu e nevoie să cumperi vse noi și speciale pentru necuvântătoarele din viața ta.
6. Ziare și reviste
Înainte să le arunci, decupează din ziare și reviste vechi rețete, modele pentru croșetat și tricotat sau articolele de modă și pune-le într-un album. Poate fi o sursă de inspirație bună și la îndemână.
7. Cauciucurile tocite ale mașinii tale
Poate te întrebi ce ai putea face cu ele, în afară de a le preda la un centru de colectare? Unește două cauciucuri, pictează-le, umple-le cu pământ în interior și plantează căpșuni sau alte flori. Ce poate fi mai frumos decât un plus de culoare în grădina ta?
8. Vase din ceramică
Vasele din ceramică ciobite sau parțial sparte pot fi ghivece deosebite pentru flori și vor fi de efect în grădina ta.
9. Bijuterii
Ai un medalion, un pandantiv, un talisman de care te-ai săturat? Agață-i un șnur alb-roșu și gata mărțișorul! Acesta se poartă la piept toată luna martie și, cu siguranță, îți aduce primăvara și în suflet.
10. Floppy diskuri și casete
Pentru cei care mai au și știu ce sunt, le pot lipi în diverse forme și pot confecționa din ele suporturi pentru pixuri și carioci. Chiar și sub formă de ghiveci ar fi interesante.
Ești în pană de idei? Te poți inspira de la „Szimpla”
Internetul este plin de idei și cu siguranță vei găsi o soluție pentru tot ce te interesează. Dar în Sfântu Gheorghe există un local unic în județ, amenajat în totalitate cu lucruri vechi, aranjate astfel încât este imposibil să nu te întrebi: „dar de unde le-a venit oare o asemenea idee?”. Proprietarii pub-ului „Szimpla” nu duc niciodată lipsă de idei și descoperi mereu câte ceva nou, din ceva vechi.
„Folosim orice articol vechi și ține de inspirația de moment. Dacă găsim un obiect care se poate refolosi în alt scop decât cel pentru care a fost conceput, de idei nu ducem lipsă: aspiratoare umplute cu flori, scaune din schiuri... acum vrem să facem un Electric Jungle, adică mai multe articole electrice și electrocasnice vor atârna pe ici, pe colo, va fi un panou de comandă cu mai multe butoane. Apeși un buton, pornește foehnul, apeși alt buton, se aprinde un monitor. Idei avem și se pot refolosi foarte multe lucruri. Timp să avem și energie”, ne-a povestit patroana Szimpla, Józsi Kinga.
Poți dona la „Szimpla”
„Sunt din ce în ce mai mulți cei care ne caută, poate golesc un apartament și vor să scape de multe. La un moment dat lumea aducea tot feluri de lucruri, canapele și dulapuri. Dar trebuie să înțeleagă că noi nu suntem depozit. Primim mărunțișuri care pot fi folosite ca decor, dar cu rugămintea să ne trimită mai întâi poze pentru a ne da seama dacă putem să le folosim sau nu”, ne-a mai spus Józsi Kinga.
Prin reinventarea și recondiționarea anumitor lucruri vechi poți reduce și tu consumerismul mondial. Acesta încurajează achiziția de bunuri în cantități din ce în ce mai mari și inevitabil, ca într-un efect de „domino”, ajung să polueze planeta noastră. Așadar, „fă Rai din ce ai”!
Sursa foto: Józsi Kinga