SOCIAL 1 octombrie 2017

1 Octombrie – Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice

de Covasna Media | 879 vizualizări

În fiecare an, la data de 1 octombrie, în întreaga lume sunt sărbătorite persoanele vârstnice. Anul acesta se împlinesc 26 de ani de la prima celebrare a Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită în decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în baza Rezoluției nr. 45/106.

Primul plan de acțiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă a fost elaborat de O.N.U. în 1982. Printr-o serie de rezoluții ulterioare, Adunarea Generală a O.N.U. și Consiliul Economic și Social (ECOSOC) au cerut guvernelor statelor membre O.N.U. să elaboreze cu prioritate programe vizând sprijinirea persoanelor de vârsta a treia. În acest sens, în cadrul guvernelor statelor lumii au fost înființate departamente specializate pe acest gen de probleme.

Potrivit aprecierilor Oficiului European de Statistică (Eurostat), aproape o treime din cetățenii Uniunii Europene vor avea vârsta de peste 65 de ani până în 2050. Procentul persoanelor de peste 60 de ani va depăși actuala valoare de 17,1%, ajungând la 33%, în 2050. Populația în vârstă de 80 de ani va crește de la 4,4% în prezent până la 11,4%, în 2050.

În România, persoanele în vârstă de 60 de ani și peste reprezentau, în 1990, 10,3% din totalul populației, în 2000 —18,7%, în 2003 —19,9%, iar pentru anul 2030 se preconizează un procent de 12,9%. Studiul arată că România va cunoaște o îmbătrânire a populației, în condițiile în care numărul de persoane încadrate în categoria de vârstă 0-14 ani se va reduce de la 3,5 milioane în 2004 la 2,1 milioane în 2050. În segmentul populației vârstnice se va înregistra o tendință de creștere de la 3,1 milioane în 2004 la 5 de milioane în 2050.

La nivel european, speranța de viață atinge valoarea medie de 81 de ani la femei și 75 de ani la bărbați. În perspectivă, specialiștii în demografie preconizează că va dispărea diferența de șase ani existentă între femei și bărbați în ceea ce privește speranța de viață.

Populaţia lumii îmbătrâneşte rapid. Aproximativ 900 de milioane de locuitori ai planetei au mai mult de 60 de ani şi se estimează că numărul lor va depăşi 1,4 miliarde până în 2030. Demografia contează pentru dezvoltarea sustenabilă, iar această dinamică a populaţiei este una din provocările majore ale secolului XXI.

În anul 2050, vor fi mai mulţi vârstnici decât copii. Până în 2100, în lume vor trăi 11.2 miliarde de oameni, din care 3.2 miliarde vor avea cel puţin 60 de ani, conform ultimului raport ONU. De trei ori mai mulţi decât acum. Şi tot atunci, 944 de milioane de oameni vor avea mai mult de 80 de ani. Îmbătrânirea populaţiei se produce cu o rată fără precedent şi se datorează creşterii speranţei de viaţă şi scăderii fertilităţii.

Această dinamică a îmbătrânirii populaţiei aduce propriile provocări economice şi sociale. Mare parte din creşterea globală a populaţiei are loc în special în ţările din Africa, în schimb, se estimează că în unele ţări din în Europa şi Asia de Est populaţia va scădea dramatic după anul 2030, dacă rata fertilităţii îşi menţine tendinţele actuale, ceea ce va însemna mai puţină populaţie activă care să poată susţine programele sociale pentru vârstnici.

Într-un top al nemulțumirilor pe care pensionarii români le au, primele locuri sunt ocupate de lipsa banilor de medicamente, nivelul pensiei și accesul restrictiv la serviciile de îngrijire la domiciliu

Ajunși la vârsta înțelepciunii, pensionarii din România nu au o viață ușoară. Sănătatea li s-a deteriorat, dar puțini dintre ei au resurse financiare să-și procure toate medicamentele de care au nevoie. Majoritatea au nevoie de 3-5 sau 7 pastile pe zi, pentru că la această vârstă apar bolile cronice.

Accesul la tratament este îngreunat de faptul că medicii recomandă anumite medicamente pe rețetă, de regulă mai scumpe, și nu neapărat substanța activă conținută. Consecința e aceea că pensionarii trebuie să scoată bani din buzunar când merg la farmacie.

O altă problemă este cea a nivelului scăzut al pensiilor. Legea din 2010 a eliminat un drept obținut de pensionari – acela ca punctul de pensie să reprezinte 45% din salariul mediu net. Reamintim că acum, punctul de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflației, plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent. Aceasta teoretic, pentru că, în fapt, din 2009 și până în 2013 pensiile au fost înghețate.

O resursă de creștere a pensiilor și de reducere a presiunii pe sistem este, în opinia reprezentanților pensionarilor, renunțarea la Pilonul II de pensii administrate privat sau măcar înghețarea lui pe 5 ani. Pensiile private sunt garantate doar de statul român și nu și de statele de unde provin respectivele firme. Există riscul de producere a unor fraude care să păgubească statul român, în loc să fie un sprijin pentru suplimentarea veniturilor populației în favoarea fondului public de pensii.

Accesul la îngrijiri la domiciliu este și el un serviciu greu acoperit. În București și în capitalele de județ aceste servicii sunt accesibile, însă în mediul rural este o tragedie.

Nici biletele de tratament nu acoperă nevoile. Cifra de 220.000 e foarte mică pentru 5.300.000 de pensionari. Deși a scăzut sejurul de la 18 la 16 zile și s-au câștigat în felul acesta încă 20.000 de bilete, nu prea se simte.

România, ca și celelalte țări europene se confruntă cu fenomenul de scădere a populației. De la 23,2 milioane de locuitori, în 1990, am ajuns la sub 20 de milioane, în 2014. Acest declin este una dintre principalele amenințări la adresa sustenabilității sistemului public de pensii.

Acest moment de sărbătoare trebuie să ne reamintească faptul că longevitatea este un atu cu care ne putem mândri și, nu un dezavantaj. Haideți să-i prețuim cum se cuvine pe cei în vârstă!

1. Ce-ai spune dacă, măcar azi, le-am oferi persoanelor vârstnice locul nostru pe scaunul din mijloacele de transport în comun, i-am ajuta să traverseze strada pe cei care o fac cu greu, și le-am oferi ceva în dar.

2. În această zi deosebită, cu siguranță bunicii s-ar bucura ca nepoții să-i viziteze sau să le telefoneze pentru a le reaminti cât sunt de importanți în viața voastră.

3. Dacă nu le-ai luat încă bunicilor un cadou, îți sugerăm un puzzle 3D din colecția Mari Monumente de Arhitectură ale lumii.

„Societățile trebuie să asigure creșterea calității vieții pentru persoanele în vârstă și respectarea drepturilor lor, pentru a putea trăi în demnitate. Acest lucru este cu atât mai important în timpul crizei financiare. Sunt necesare sisteme de securitate socială puternice care să furnizeze servicii, să asigure un standard adecvat de viață și care să promoveze solidaritatea între generații”.

Urbaniştii vor trebui să ia în considerare şi condiţiile sau locurile unde vor locui vârstnicii, vor fi trataţi sau asistaţi. Unii vor prefera să nu mai rămână în vechea lor casă, în special dacă este prea mare, iar alţii vor trebui asistaţi, în cămine destinate vârstei a treia.

Vestea bună este că schimbarea demografică are loc treptat, dacă rata ferilităţii nu va avea tendinţa de a scădea prea rapid, spune John Wilmoth, directorul Diviziei pentru Populaţie al O.N.U.

O soluţie ar fi încurajarea migraţiei ca modalitate de a întineri populaţia unei ţări, iar alta de a spori sprijinul acordat familiei şi femeilor angajate pe piaţa muncii, atunci când decid să aibă copii.

Incluziunea vârstnicilor în mediul urban înseamnă crearea de oportunităţi pentru participarea lor economică şi socială într-un mediu accesibil şi sigur. Înseamnă de asemenea asigurarea de locuinţe pe care să şi le poată permite, dar şi a serviciilor sociale şi de sănătate pentru sprijinirea celor de vârsta a treia.

Aproximativ 1.500.000 de vârstnici sunt afectaţi de singurătate, conform unui studiul realizat de G.F.K., pentru Fundaţia Principesa Margareta a României.

Cine n-are bătrâni să-şi cumpere”, este un cunoscut proverb românesc, de care ne putem aminti în această zi.

Fie ca această zi, să le aducă bucurie în inimi alături de cei dragi.

LA MULȚI ANI, TUTUROR VÂRSTNICILOR!

Mr. (rz) Robert-Tiberiu RUSZNÁK

Vicepreședintele Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice – Covasna

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.