Aproape 115.000 de doze de vaccin anti-COVID administrate în județul Covasna în 2021
Doar puțin peste 31% este rata de vaccinare anti-COVID, schemă completă, înregistrată în județul Covasna, potrivit datelor înregistrate până în 31 decembrie 2021, arată un bilanț prezentat marți de prefectul județului Covasna, Ráduly István. Aceeași sursă arată și că în centrele de aici au fost folosite mai puțin de 115.000 de doze de vaccin.
Campania de vaccinare împotriva noului coronavirus derulată în județul Covasna arată că anul trecut s-au administrat 114.915 doze de diferite tipuri de vaccinuri. Până la 31 decembrie 2021, 40.815 persoane din județul Covasna au primit cel puțin două doze din serurile multidoză, alte 14.854 de persoane au primit vaccinul Johnson & Johnson, care nu necesită rapel, iar numărul persoanelor care au dobândit imunitate naturală prin infectare în ultimele 180 de zile ale anului a fost de 5.301.
„Din datele de la sfârșitul anului trecut, 60.970 de persoane, adică 31,34% din populația județului cu vârste de peste 12 ani, pot fi considerate protejate. Nu putem să afirmăm că din acest punct de vedere stăm foarte bine în județul Covasna. Deloc nu suntem imunizați”, a spus prefectul Ráduly István, care a mai precizat și că proporția nu s-a schimbat în mod semnificativ în ultima lună.
În județul Covasna, campania de vaccinare anti-COVID a început în 4 ianuarie 2021, în centrele deschise în incinta spitalelor, unde a avut acces, în primă fază, personalul care lucrează în sistemul sanitar.
Etapa a II-a, la care au avut acces persoanele peste 65 de ani și bolnavii cronici, a debutat aici în 18 ianuarie, iar în 25 ianuarie a început și etapa de administrare a celei de-a doua doze de vaccin, rapelul, pentru cei care au primit-o pe prima.
În etapa a doua au fost deschise centre în trei locații - la Sfântu Gheorghe, Covasna și Târgu Secuiesc. Ulterior, au fost deschise și altele, la Întorsura Buzăului și Baraolt. Au fost organizate și maratoane de vaccinare, dar și campanii mobile, care au ajuns în sate, dar datele arată că eforturile nu au înregistrat rezultate semnificative.
În prezent, centre de vaccinare sunt deschise în fiecare oraș din județ.
Privitor la situația epidemiologică, în ultimele 24 de ore au fost confirmate încă 39 de noi îmbolnăviri cu noul coronavirus. De la începutul pandemiei sunt raportate peste 14.100 de cazuri.