POLITICA 17 noiembrie 2022

TNL Covasna strânge cărți pentru școli din zona rurală

de David Leonard Bularca | 1266 vizualizări

Tineretul Național Liberal (TNL) Covasna a lansat miercuri o campanie prin care reprezentanții formațiunii politice își doresc să strângă cât mai multe cărți și manuale pentru o bibliotecă sau două, din zona rurală a județului. Președintele TNL Covasna, Răzvan Comăneci, spune că, în funcție de numărul cărților strânse, se va decide ulterior către câte biblioteci vor fi donate. 

„Un copil educat dintr-o carte de donat. 

Demarăm această acțiune astăzi (n. red.: miercuri) din dorința de a ajuta cât mai mulți copii din zonele defavorizate, facilitând accesul la informație. 

În perioada 15 noiembrie - 15 decembrie, TNL Covasna își propune să strângă cât mai multe cărți și manuale pentru copii, iar ulterior aceste materiale să fie donate către o bibliotecă dintr-o zonă rurală”, se arată pe pagina de Facebook a TNL Covasna. 

Cei care vor să doneze cărți o pot face la sediul din Sfântu Gheorghe, în fiecare joi, între orele 18:00-21:00, sau pot lua legătura cu reprezentanții TNL Covasna. 

„Așadar, în fiecare joi, între orele 18 – 21, vă așteptăm la sediul nostru din Sfântu Gheorghe, str. 1 Decembrie 1918, numărul 45, etajul 3, pentru a participa împreună la această campanie. De asemenea, dacă doriți să donați și nu puteți ajunge la noi, vă rugam să ne contactați fie pe Facebook, fie la numărul de telefon 0784 201 160, și unul dintre colegi o să vină să ridice materialele. «Un copil care citește devine un adult care gândeșt»”, au mai precizat cei de la TNL Covasna. 

Președintele TNL Covasna, Răzvan Comăneci, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, că în funcție de numărul cărților strânse se va decide către câte biblioteci vor fi donate. 

„În funcție de numărul de materiale pe care o să reușim să le strângem, o să mergem către una sau două biblioteci care aparțin de școli din zona rurală”, conform lui Răzvan Comăneci.

Sursa foto: TNL Covasna/Facebook

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.