POLITICA 27 ianuarie 2013

Senatorul PNL Marius Obreja: „Obligaţia mea este să aduc bani în judeţ”

de Monica Vrânceanu | 719 vizualizări

Senatorul PNL Marius Obreja: „Obligaţia mea este să aduc bani în judeţ” Senatorul PNL Covasna, Marius Obreja, susține că țelul său este ca volumul de investiții pentru județ să fie mai mare în semestrul I al acestui an decât cel din semestrul II al anului trecut. Precizând că va susține orice proiect de dezvoltare și reabilitare din județ, fără a ține cont din partea cui vine sau pe ce zonă, Marius Obreja a arătat că își dorește atragerea cât mai multor bani. În plus, Obreja spune că dacă obligația sa este să aducă bani, cea a autorităților locale este să-i plaseze așa cum cred de cuviință, astfel că nu va cere socoteală în acest sens.

Întrebat dacă a fost căutat de vreun primar covăsnean cu documentații pentru anumite proiecte, pe baza cărora să depună amendamente la Buget, Marius Obreja a arătat că niciun primar al județului nu a venit încă spre el cu astfel de solicitări. În schimb, susține senatorul, s-a îndreptat el către unii primari deja, dorind să discute cu fiecare în parte pentru a vedea clar problemele.

„Însoțit de un consultant, am făcut o analiză a investițiilor pe care le-ar dori primarii pe acest an, analizând toate proiectele pe care le au în sertare. Am ajuns la constatarea că foarte multe proiecte sunt Fete Morgana pentru primării pentru că deja se află la final de finanțare până în 2014, iar de atunci încolo vor fi finanțate proiectele cu aspect zonal sau regional, cele de anvergură, în care intră mai multe comunități. Și încercăm să le deschidem ochii, ca să nu-și facă speranțe pe proiecte care s-au înfundat deja, pentru că au sume cheltuite pe studii de fezabilitate, consultanță – care le produc speranțe. Nu, unele sunt moarte și trebuie să încercăm să le upgradăm și să le facem viabile pentru sumele care vin din 2014 încolo”, a arătat Obreja.

Liderul PNL Covasna a mai arătat că își asumă orice proiect din județul Covasna și este deschis la colaborare cu autoritățile locale, așa cum este deschis să asculte orice problemă, fie că este semnalată de un român, ungur sau rom.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.