POLITICA 11 septembrie 2012

Propunerea UDMR Sfântu Gheorghe pentru alegerile parlamentare: Markó Attila la Camera Deputaţilor

de Mediafax | 559 vizualizări

Fostul secretar de stat a fost condamnat la închisoare în cazul Mikó.

UDMR Sfântu Gheorghe îl susţine pe secretarul de stat Markó Attila, condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare în cazul restituirii Colegiului „Székely Mikó”, pentru a candida la Camera Deputaţilor în colegiul Sfântu Gheorghe.

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu liderul Uniunii, Kelemen Hunor, liderul judeţean, Tamás Sándor, şi secretarul de stat Markó Attila, că organizaţia municipală a decis să îl susţină pe Markó Attila ca şi candidat pentru Camera Deputaţilor.

„A avut loc o şedinţă în cadrul UDMR Sfântu Gheorghe, unde cu unanimitate de voturi s-a acceptat propunerea mea ca domnul Markó Attila să fie candidatul pentru Parlamentul României al municipiului Sfântu Gheorghe. Noi considerăm că este un gest important al celor din Sfântu Gheorghe către domnul Markó. Considerăm că dânsul, prin ceea ce a făcut până acum şi prin tot ce va face de acum încolo, va reprezenta interesele comunităţii maghiare şi interesele municipiului Sfântu Gheorghe în Parlamentul României”, a spus Antal.

Liderul UDMR Sfântu Gheorghe a menţionat, referindu-se la faptul că Markó Attila este din Braşov, că Sfântu Gheorghe şi Braşov au o relaţie bună în ceea ce priveşte cooperarea economică.

„Consider că vom întări această cooperare şi noi vom putea concura oricând cu oraşe precum Cluj sau Timişoara, putem fi o regiune foarte puternică”, a subliniat Antal.

Întrebat dacă UDMR a luat în calcul şi varianta condamnării definitive la închisoare a lui Markó Attila, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, a declarat că „nici nu se pune în discuţie o astfel de variantă”. Kelemen Hunor s-a declarat convins că, în cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó”, „dreptatea va învinge” şi Markó Attila va fi achitat.

„Eu cred că dreptatea va învinge. Adevărul este de partea noastră, a Colegiului «Székely Mikó» şi a domnului Markó”, a spus Kelemen.

Markó Attila a fost trimis în judecată de DNA împreună cu Tamás Márosán, reprezentantul Eparhiei reformate din Ardeal, şi Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, iar Judecătoria Buzău i-a condamnat în luna iunie la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra interesului public. Sentinţa nu este definitivă, recursul fiind programat pe data de 5 octombrie la Curtea de Apel Ploieşti.

La începutul lunii septembrie, UDMR şi Biserica reformată au organizat un miting de protest în faţa Colegiului „Székely Mikó” împotriva sentinţei Judecătoriei Buzău.

Se conturează candidaţii UDMR pentru alegerile parlamentare

La rândul său, preşedintele UDMR Covasna, Tamás Sándor, a declarat că luni a fost data limită de depunere a candidaturilor pentru alegerile parlamentare şi că zece persoane şi-au depus dosarele la organizaţia judeţeană a UDMR, pentru competiţia internă din cadrul Uniunii, urmând ca până la sfârşitul lunii septembrie organizaţiile scaunale să decidă numele persoanelor care vor candida în judeţ din partea UDMR.

Tamás a spus că pentru Colegiul 1 – Senat şi-au depus dosarele senatorul Albert Álmos, fostul vicepreşedinte al CJ Demeter János, fostul administrator public al judeţului Klárik László şi fostul preşedinte al Colegiului Medicilor de Familie Kerekes Jenő, iar pentru Colegiul 2 – Senat deputatul Olosz Gergely.

Pentru Camera Deputaţilor, în colegiul Sfântu Gheorghe şi-a depus dosarul secretarul de stat Markó Attila, pentru colegiul din zona Covasna – Întorsura Buzăului viceprimarul oraşului Covasna, Thiesz János, pentru colegiul din zona Târgu Secuiesc consilierul judeţean Fejér László, iar pentru colegiul din zona Sfântu Gheorghe – Baraolt deputatul Márton Árpád şi consilierul local Pál Szilágyi Zoltán.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, 18 septembrie 2012
Normal,asa capata imunitate parlamentara si gata,il faceti scapat.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.