PREMIERĂ: Ședințe de Consiliu Local, transmise LIVE pe Facebook
Inițiativa, o premieră în județ, îi aparține unui consilier din Întorsura Buzăului
Ședințele Consiliului Local din Întorsura Buzăului vor fi transmise în direct prin intermediul rețelei de socializare Facebook. Inițiativa a fost inaugurată în ultima ședință din 2017, din 27 decembrie. Impactul a fost unul important, videoclipul fiind vizualizat de aproape 3000 de ori în două săptămâni și a ajuns la peste 12.300 de utilizatori de Facebook. Inițiatorul spune că transmisiunile live vor fi asigurate în continuare la fiecare ședință.
Transparența decizională a ajuns la un cu totul alt nivel la Întorsura Buzăului, de când ședințele de Consiliu Local sunt transmise în direct prin rețeaua de socializare Facebook. Oricine de oriunde, care are un dispozitiv conectat la internet, poate astfel să ia parte la întrunirile aleșilor locali și să vadă cum se iau deciziile importante pentru comunitatea întorsureană.
Cu toate că nici până acum ușile Primăriei din Întorsura Buzăului nu erau închise la ședințele de Consiliu, rareori se întâmpla să existe public. Motivele sunt multiple, printre care și lipsa informării online sau offline cu privire la datele de desfășurare a ședințelor, dar și faptul că mulți dintre întorsureni sunt plecați la muncă în străinătate.
Inițiativa de a prezenta în timp real și online aceste ședințe care decid soarta orașului îi aparține consilierului local Rareș Iagăr, care spune că își dorește nu doar să continue, ci și să îmbunătățească procesul.
„Am susținut și susțin în continuare că toți trebuie să fim cât mai bine informați, că ședințele Consiliului Local trebuie să fie urmărite de câți mai mulți cetățeni. Consider că cetățeanul trebuie să își privească în ochi consilierul pe care l-a votat atunci când acesta ia decizii care afectează întreaga comunitate. (...) Am observat că cetățenii sunt interesați. Din păcate transmisia o fac cu un smartphone poziționat într-un colț al sălii de ședințe, sunetul nu este cel mai bun, însă voi încerca să îmbunătățesc și acest aspect”, a declarat pentru „Observatorul de Covasna” consilierul Rareș Iagăr.
Acesta spune că nimic nu îl va putea opri să meargă mai departe în procesul de transparentizare a administrației publice locale: „Având în vedere că ședințele sunt publice, nu ar avea ce să mă oprească. Nu ridic mâna să votez la comandă și din păcate pentru interesele unora nu sunt o maimuțică dresată, așa că nimic nu o să poată să mă oprească din activitatea pe care încerc să o fac în slujba cetățeanului”, a spus consilierul.
Mai mult, Iagăr a precizat că prin intermediul paginii sale de Facebook, „Iagar Rares – Consilier Local”, unde se difuzează ședințele, acesta va publica din timp și data și ora când va avea loc următoarea transmisiune direct.
Așadar, locuitorii orașului Întorsura Buzăului vor putea nu doar să privească în direct desfășurarea ședințelor din fața calculatoarelor, telefoanelor mobile sau tabletelor, ci și să comenteze în timp real deciziile aleșilor locali, respectiv să tragă concluzii în cunoștință de cauză. În plus, după ce se termină ședințele, filmarea este salvată în mediul online și poate și văzută și revăzută oricând, la orice oră, de oricine.
Trăiască transparența și tehnologia!