POLITICA 5 decembrie 2022

Prefectul Ráduly István a cerut lămuriri de la LPF după meciul cu scandări xenofobe dintre Sepsi OSK și Petrolul Ploiești

de David Leonard Bularca | 1184 vizualizări

Prefectul județului Covasna, Ráduly István, a cerut lămuriri de la Liga Profesionistă de Fotbal (LFP) după meciul din 11 noiembrie dintre Sepsi OSK și Petrolul Ploiești, în care suporterii ploieșteni au avut scandări xenofobe și rasiste. El a precizat și că prefectul poate interveni în astfel de cazuri doar dacă primește înaintea meciului o notificare din partea Jandarmeriei în care se menționează că nivelul de risc al meciului este ridicat. Ceea ce, susține Ráduly István, în acest caz nu s-a întâmplat. 

Prefectul a mers, după ce a avut loc meciul, pe Sepsi Arena, unde a discutat cu șeful grupării mobile a Jandarmeriei Brașov. Ráduly István a declarat că cei care trebuie să reacționeze primii în astfel de cazuri sunt arbitrul și observatorul LPF. 

„Trebuie precizat că, potrivit legislației în vigoare, Jandarmeria nu are voie să intre în incinta stadionului și că într-o primă fază firma de pază contractată de club este responsabilă de menținerea ordinii. Jandarmeria poate intra doar dacă situația degenerează spre violență sau dacă șeful firmei de pază o cere în mod expres”, a declarat prefectul, conform unui comunicat de presă al Prefecturii Covasna. 

După vizita de pe Sepsi Arena, prefectul de Covasna a cerut de la LPF procesul verbal întocmit de observatorul LPF la finalul meciului dintre Sepsi OSK și Petrolul Ploiești.

„Aceasta descrie destul de bine ceea ce s-a întâmplat. În timp ce suporterii gazdelor sunt catalogați ca fiind sportivi, vizitatorii sunt descriși în mai multe cazuri în care au scandat, sloganurile antimaghiare sunt consemnate minut cu minut, așa că, practic, și-a făcut treaba: pe o scară de la unu la cinci, le-a dat fanilor gazdelor nota cinci și vizitatorilor nota unu”, a dezvăluit Ráduly István.

Prefectul a spus că se așteaptă ca astfel de comportamente să fie sancționate și a precizat că își dorește ca fotbalul să se rezume „la lupta sportivă de pe teren, nu la prestația unor indivizi din tribune care își spun fani, dar unicul lor scop este să facă scandal”

După meciul din 11 noiembrie, reacțiile nu au întârziat să apară. Prefectura Covasna a condamnat astfel de comportamente, iar liderul USR Covasna, Dulányi-Balogh Szilárd, a criticat autoritățile pentru că nu au reacționat în nici un fel. În același timp, reprezentanții clubului Sepsi OSK au spus că ar trebui luate măsuri mai dure împotriva echipelor ai căror suporteri nu se comportă civilizat, iar managerul Teatrului „Andrei Mureșanu" (TAM), Anna Maria Popa, a cerut să fie aplicată amenda maximă, conformă cu legea, pentru atitudinea avută de susținătorii echipei Petrolul Ploiești. 

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.