Plângere la Inspectoratul Şcolar şi Consiliul Local
PCM nu renunţă la ideea anulării hotărârii de comasare a trei grădiniţe cu trei şcoli din Sfântu-Gheorghe.
Fracţiunea PCM din cadrul Consiliului Local Sfântu Gheorghe a înregistrat o plângere prealabilă la Inspectoratul Şcolar Judeţean, şi una la Primăria Sfântu Gheorghe, prin care cere anularea hotărârilor cu privire la comasarea a trei grădiniţe din oraş cu trei şcoli.
Viceprimarul Balint Jozsef a declarat că atât hotărârile IŞJ care n-au obţinut două treimi din voturile aleşilor locali, cât şi hotărârea CL care nu a avut nevoie de aceste două treimi, sunt nelegale.
În actul semnat de către toţi cei 9 membri ai fracţiunii PCM sunt scrise, printre altele, următoarele: „Deciziile au fost adoptate în ciuda faptului că aceste centre financiare îndeplinesc în totalitate toate condiţiile legii, condiţiile de a avea personalitate juridică şi de a funcţiona ca centre de sine stătătoare, având înscrişi mult peste limita minimă prevăzută de lege de 150 de preşcolari şi antepreşcolari. (…) Prin adoptarea acestor decizii sunt grav încălcate interesele comunităţii, prin pierderea statutului juridic va fi afectată grav unitatea în elaborarea propriilor proiecte de dezvoltare instituţională şi a parteneriatelor specifice învăţământului preşcolar.”
Potrivit legii, în cazul în care în termen de 30 de zile de la depunerea plângerii prealabile, PCM nu va primi un răspuns favorabil de la IŞJ Covasna şi CL Sfântu Gheorghe, se va adresa instanţei de contencios administrativ.