POLITICA 14 iulie 2011

PCM face demersuri pentru referendum

de Székely Emőke | 564 vizualizări

Fracţiunea Partidului Civic Maghiar (PCM) din Consiliul Judeţean Harghita a pregătit deja un proiect de hotărâre cu privire la organizarea unui referendum, în cadrul căruia cetăţenii vor fi întrebaţi "Ca locuitor al judeţului Harghita, doriţi ca în cadrul reorganizării administrativ-teritoriale a României să se înfiinţeze unitatea administrativ-teritorială Ţinutul Secuiesc, cu teritoriul şi prerogativele descrise în proiectul de lege cu titlul: Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiec?".

În expunerea de motive a proiectului de hotărâre găsim afirmaţii potrivit cărora în ultimele săptămâni subiectul a fost în prim planul vieţii publice, având în vedere faptul că preşedintele ţării a formulat o propunere care nu a fost suficient pregătită, respectiv nu este în concordanţă cu interesele şi angajamentele internaţionale ale ţării. Punerea ei în practică ar fi pus în situaţie imposibilă secuimea, de aceea toată societatea din Ţinutul Secuiesc a luat cunoştinţă cu indignare despre propunere şi-l respinge cu fermitate. "În România doleanţele legitime ale minorităţilor cu privire la autoadministrare sunt permanent nesocotite de stat. Cu toate acestea există câteva drepturi care sunt însă legate de proporţia unei minorităţi într-o unitate administrativ teritorială. Posibilitatea de a beneficia de aceste drepturi ar fi serios periclitată de reorganizarea propusă de preşedintele ţării. O astfel de reorganizare ar fi în mod clar în defavoarea maghiarilor din România, este deci perfect legitim ca populaţia afectată să decidă în această chestiune" - citim în documentul propus.

Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar-Terza Jozsef, spune că un astfel de proiect de hotărâre va fi înaintat spre aprobare şi în Consiliul Judeţean Covasna. De altfel, Kulcsar împreună cu preşedintele PCM Harghita, Kovacs Arpad-Andras, au înaintat o scrisoare deschisă către Consiliile Judeţene ale celor două judeţe prin care le cer colegilor lor să voteze proiectul de hotărâre cu privire la referendum, în şedinţă comună.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
vasy, 15 iulie 2011
Bun,de acord cu referendum,dar acesta trebuie facut la nivel de tara,nu de teritoriu,pentru ca se iau niste hotarari ce tine de constitutia tarii,iar atunci ghiciti care va fi rezultatul citeste integral
LESUCA DIN HETEA, 15 iulie 2011
PE MINE MA INTREABA CINEVA SA MA PRONUNT IN ACEASTA CHESTIUNE?DOAR ESTE DEMOROCRATIE,NU?SAU DOAR PENTRU MAD DOG?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.