Parlamentare2020 / Csilla Hegedüs (UDMR): Voi iniţia un program naţional de restaurare a monumentelor istorice
Csilla Hegedüs, candidat din partea UDMR pentru Camera Deputaţilor, a declarat joi, la Sfântu Gheorghe, ca printre obiectivele sale se numără inţierea unui program naţional de restaurare a monumentelor istorice.
„Atunci când domnul Kelemen Hunor a condus Ministerul Culturii, anual în jur de 14 milioane de euro au fost cheltuite pentru restaurarea monumentelor istorice din România. Acum această sumă este absolut infimă şi, din păcate, nu vedem nicio dorinţă din partea statului ca să intervină în restaurarea acestor perle, fie că ele sunt în Transilvania sau oriunde în această ţară. Eu, ca şi deputat, voi iniţia un program naţional de restaurare, un program prin care monumentele istorice fie din proprietatea bisericilor, fie din proprietatea consiliilor locale, judeţene şi, ca şi cofinanţare, în proprietatea privată, dar folosite în folosul comunităţii, pentru a asigura restaurarea patrimoniului construit din România şi, bineînţeles, în special din Transilvania, pentru că aceste monumente istorice şi în timpul restaurării, dar după aceea, mai ales, creează locuri de munca. (...) O dată prin procesul de restaurare, unde avem nevoie de 'n' specialişti, dar mai ales după aceea, prin faptul că vin aici turiştii, ne vizitează, iar asta înseamnă cazare, masă, distracţie şi aşa mai departe. Deci, este, spun eu, sau ar fi un lucru absolut esenţial pentru România, pentru că ar fi cazul să nu se discute doar despre problemele care sunt în România, dar hai să discutam, în toată Europa vorbesc, despre patrimoniul incredibil, material sau imaterial, din această ţară şi imaginea acestei ţări ar trebui să se bazeze pe aceste valori unice în Europa“, a declarat Csilla Hegedüs.
Aceasta a vizitat joi, împreună cu primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, Biserica Reformată Fortificată din Sfântu Gheorghe, unul dintre cele mai vechi şi importante monumente istorice din oraş, care a fost reabilitată cu sprijinul autorităţilor locale.
Lucrările de renovare, care au început în primăvara anului 2019, au cuprins întregul complex de clădiri, biserica, turnul, casa mortuară, bastionul şi fosta şcoală germană, care în prezent serveşte drept locuinţă a clopotarului şi va găzdui în viitor şi un mic muzeu.
În timpul lucrărilor de renovare a turnului bisericii au fost descoperite mai multe monede şi documente datând din secolele XVII şi XVIII, printre care şi o piesă emisă de oraşul Braşov în anul 1613.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sfântu Gheorghe, printre documente se regăsesc o listă a proprietarilor oraşului, o listă a conducătorilor acestuia şi a şefilor bisericii, dar şi o declaraţie a sprijinului financiar acordat pentru aurirea sferei turnului.
Documentele provin de la pastorul Gödri Ferenc, bunicul regretatului primar din Sfântu Gheorghe, Gödri Ferenc.
De asemenea, printre monede se regăseşte o piesă emisă de oraşul Braşov în 1613, o monedă din cupru de 10 poli emisă de Rakoczi Ferenc al II-lea în 1705, 6 monede de argint emise de împăratul Francisc al II-lea în 1795, precum şi un ban de argint emis de Episcopul Karoly al III-lea în 1707.
Sursa foto: Facebook