ACTUALITATE Acum 1 ora, 50 minute

Programul Pedibus – extins în aproape zece localităţi din ţară

de Agerpres | 67 vizualizări

Programul Pedibus care încurajează elevii din clasele primare să meargă pe jos la şcoală, lansat în urmă cu cinci ani în municipiul Sfântu Gheorghe, s-a extins în aproape zece oraşe din ţară.

Potrivit iniţiatorilor, programul funcţionează deja în mai multe localităţi din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, respectiv în Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Miercurea Nirajului, Sovata, Reghin şi Târgu Mureş şi este în curs de implementare şi în localitatea Săcueni.

„Pas cu pas mergem înainte. Din Sfântu Gheorghe a pornit programul Pedibus, iar astăzi funcţionează deja cu succes în nouă oraşe din România. Cu bucurie anunţăm că la Săcueni se află în plină organizare al zecelea Pedibus”, au anunţat, miercuri, coordonatorii programului.

Pedibus a fost lansat în anul 2021 în municipiul Sfântu Gheorghe, după un model preluat din Danemarca. Pedibus-urile, cu sunt denumite grupurile care merg pe jos la şcoală, sunt însoţite de voluntari şi pornesc în fiecare dimineaţă din mai multe puncte ale oraşului, adunând pe traseu copiii care le aşteaptă în staţii prestabilite.

Buslig Kincső, una dintre iniţiatoarele programului, a declarat că în anul şcolar trecut, programul a beneficiat la Sfântu Gheorghe de sprijinul a peste 700 de voluntari, printre aceştia numărându-se părinţi, profesori, medici, actori, pensionari, sportivi, ziarişti şi reprezentanţi ai administraţiei locale.

Pentru a-i stimula pe copii să participe la program, organizatorii le oferă diverse premii, cum ar fi penare, căni, umbrele, ghiozdane, bilete la cinema, suplimente alimentare, abonamente la kinetoterapie şi tabere gratuite sau subvenţionate de Primărie.

„Pentru că suntem în al cincilea an al programului, am venit cu ideea de a pune pe listă premii mai mari. Aşa că am discutat cu antreprenori, cu firme şi vom putea oferi, spre exemplu, bilete la cinema pentru copiii, şedinţe de evaluare a coordonării şi posturii, meniu crispy sau o pizza, doze cu vitamine de la o farmacie, abonament pentru 10 şedinţe de kinetoterapie, ghiozdane cu roţi, dar şi tabere de aventură şi experienţe ori de menţinere a sănătăţii copiilor. Am decis să fim mai puţin severi cu punctele pe care copiii le adună în fiecare zi în care participă la program, pentru ca un număr cât mai mare să poată primi premii. Oficial sunt 155 de zile de curs, iar cei care adună 130 de puncte, spre exemplu, vor primi o tabără gratuită sau subvenţionată de Primărie. În acest fel cred că îi vom putea mobiliza nu doar pe copiii, ci şi pe părinţii”, a declarat pentru AGERPRES Buslig Kincső.

Viceprimarul municipiului Târgu Secuiesc, Szilveszter Szabolcs, a menţionat că programul, implementat recent în această localitate, îşi propune să îi determine pe copii să adopte un stil de viaţă sănătos, dar şi să contribuie la reducerea poluării şi aglomeraţiei din trafic la orele de vârf.

„Este important să schimbăm mentalitatea, iar copiii să meargă pe jos la şcoală, aşa cum mergeam şi noi odinioară. Pot socializa, pot fac mişcare şi încep ziua într-un mod sănătos”, a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul Szilveszter Szabolcs.

Teme articol: Pedibus
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.