Luptă electorală cu suspiciuni pentru Primăria Boroșneului Mare
După ce Partidul Civic Maghiar (PCM) Covasna a acuzat UDMR că nu ar duce o campanie tocmai curată în cursa pentru Primăria Boroșneul Mare, a venit rândul PNL să acuze Uniunea de jocuri murdare, astfel încât alegerilor ce vor avea loc duminică la Boroșneu li se dă o importanță deja demnă de cea pe care ar avea-o cel puțin un oraș important al țării.
Președintele PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat că UDMR nu joacă prea cinstit în campania electorală ce precede alegerile pentru Primăria Boroșneul Mare. Potrivit lui Marius Obreja, în cadrul unei întâlniri electorale organizate săptămâna aceasta de liberali la Boroșneul Mare, viceprimarul UDMR al comunei, Szocs Levente, s-a aflat acolo încercând să intimideze populația prin prezența sa. Mai mult, Obreja afirmă că întâlnirea respectivă a fost întreruptă de mai multe ori de pene de curent, ceea ce ridică semne de întrebare asupra unor eventuale simple coincidențe. În acest context, Marius Obreja a afirmat că UDMR nu joacă cinstit, având un comportament la limită sau chiar obstrucționist.
În același registru, liderul PNL Covasna a relatat că ieri au fost împărțiți banii de ajutoare sociale celor din Boroșneu, însă respectivii bani au ajuns la oameni direct din mâinile soției candidatului UDMR pentru Primărie, ceea ce ar putea crea confuzii printre oameni sau le-ar putea influența voturile. Marius Obreja a mai spus că UDMR este singurul opozant politic care crează probleme în această campanie electrorală în care atât cei din PCM cât și PRM se poartă decent.
Proiect-pilot al UDMR pentru 2012
Președintele UDMR Covasna, Tamas Sandor, s-a declarat însă total împotriva unor practici electorale neloiale, anunțând că apropiatele alegeri de la Boroșneul Mare reprezintă un proiect-pilot al UDMR pentru alegerile din 2012, combinând mobilizarea și campania electorală în sine. Susținând că UDMR nu se va folosi de mite electorale, Tamas Sandor s-a declarat convins că mai mult de jumătate din locuitorii cu drept de vot ai comunei se vor prezenta la alegerile de dumincă, arătându-se totodată încrezător în victoria candidatului UDMR.
În cursa pentru Primăria Boroșneu Mare s-au înscris patru candidați: Girtler Gyula (PCM), Lorincz Kalman (UDMR), Goga Attila (PNL) şi Şerb Caius Robert (PRM). Primul tur de scrutin este stabilit pentru duminica aceasta și, în cazul în care va fi nevoie de organizarea unui al doilea tur, acesta va avea loc pe 5 decembrie. Fostul primar al comunei, care în 2008 câștigase alegerile din partea UDMR, Bartha Laszló, a decedat pe 28 septembrie în urma unui stop cardiac, la 59 de ani.