În ţara în care moaştele tuturor sfinţilor se pupă mai ceva ca icoana Maicii Domnului, unui nevinovat card de sănătate i se conferă puteri diavoleşti doar pentru că din „card” iese „drac” dacă citeşti de la dreapta la stânga. Într-o asemenea ţară, credeţi-mă, e mare nevoie de votul tuturor oamenilor cu minţile acasă. Puneţi-vă speranţele în cine doriţi, votaţi cu cine credeţi că merită, dar nu staţi în casă înjurându-i pe unii şi pe alţii pentru că e degeaba, e perfect inutil. Ieşiţi cu cardul-drac în buzunar şi votaţi, oprind astfel invazia dracilor adevăraţi din politica românească. La urma-urmei, la asta trebuie să se fi gândit şi Sfântul Sinod al BOR când a ieşit în spaţiul public cu un comunicat-surpriză în care îndeamnă „bunii creştini ortodocşi” să voteze...

Aş putea găsi o groază de argumente pentru a vă motiva un vot activ, dar sunt sigur că le ştiţi deja, în vacanţa pe care mi-am permis-o aţi citit şi-aţi întors alegerile astea pe toate părţile. Unul din cele care-mi vin în minte acum este, însă, foarte serios şi se referă la proastele obiceiuri ale celor care organizează alegerile: prezenţa dvs. la vot înseamnă liniştea morţilor din cimitirele patriei, precum şi neimplicarea în frauda electorală a bătrânilor neputincioşi sau a celor plecaţi în străinătate – oameni care acum doi ani, de pildă, au votat fără să voteze... Votul dvs. înseamnă stoparea fraudei electorale, iar stoparea fraudei este un pas înainte, chiar dacă mic, spre o societate normală.

La fel de important mi se pare să ieşiţi la vot pentru a avea apoi dreptul moral să reacţionaţi, să înjuraţi, să ieşiţi în stradă dacă nu vă place ce se-ntâmplă cu noi, cu ţara noastră. Asta înseamnă implicare în viaţa cetăţii, lucru esenţial într-o democraţie ale cărei valori nu sunt respectate mai ales de clasa politică. E drept, poţi protesta, poţi înjura guvernul şi preşedintele şi dacă n-ai mers la vot, nu-ţi cere nimeni să arăţi buletinul ştampilat la urne, dar nu-i acelaşi lucru, dreptul moral de a înjura şi a protesta ţi-l dă, în primul rând, calitatea de votant, de participant activ la viaţa societăţii.

Aş mai spune ceva care s-ar putea să merite atenţia dvs.: ar trebui să ne despărţim măcar la alegeri de opţiunea baciului moldovean, cel care îşi acceptă senin moartea strângând la piept scumpa-i mioriţă testamentară. Mi se pare cu totul aiurea moştenirea Mioriţei la un popor cu destule probleme în materie de vitalitate şi fatalitate. Votul nostru ar putea să însemne că refuzăm să acceptăm o soartă nedreaptă, impusă de nişte farisei care nu cred decât în puterea banului.

Să lăsăm, aşadar, Mioriţa pe raftul ei şi să ne luăm la trântă cu realitatea, cu ticăloşia, cu hoţia, cu minciuna – de oriunde vin ele şi oriunde le găsim. Şi să o facem acum, când încă se mai poate schimba ceva, când încă n-am ajuns ca ţara lui „Viktator” Orban – unde zilele trecute ieşiseră în stradă să protesteze 100.000 de oameni. Încă mai putem schimba ceva în mod paşnic.

Tocmai pentru că nu vreau să vă influenţez (m-aş mira s-o pot face, dar nu strică să mă dau mare...), n-o să vă spun cu cine să votaţi sau cu cine votez eu. O să vă mărturisesc, însă, cu cine nu voi vota duminica asta, duminica de peste două săptămâni şi în toate duminicile care vor mai avea răbdare să-mi aştepte votul: nu voi vota cu candidatul care, odată ajuns la Cotroceni, va lucra pentru prea-puternicii, prea-bogaţii şi prea-fericiţii membri ai Partidului-Stat. Nu suntem pregătiţi pentru o altă dictatură, oricât de bine ar fi ascunsă ea de nişte „regizori” care au imaginat o Românie a lor, în care cei mai mulţi dintre noi nu ne mai regăsim. Pe 2 şi pe 16 noiembrie vom vedea câţi mai suntem, câţi mai sunt şi care mai e România noastră.