METEO Acum 1 ora, 52 minute

Coduri galbene de vânt și ploi în mare parte de țară, până sâmbătă

de Agerpres | 189 vizualizări

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de vânt valabilă joi, până la ora 20:00, în cea mai mare parte a Munteniei și sud-estul Olteniei.

Potrivit meteorologilor, temporar vor fi intensificări ale vântului, pe arii restrânse și în restul teritoriului, vineri în regiunile vestice, iar de vineri noapte până sâmbătă seara în cele estice, cu viteze în general de 40...50 km/h. La munte vor fi rafale de 70...80 km/h.

Județele care se vor afla sub Cod galben de vânt pe parcursul zilei de joi sunt: Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Buzău, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București.

Totodată, a fost emisă și o avertizare Cod galben de ploi și ninsori la altitudini mari, valabilă în următoarele două zile în mare parte din țară.

Astfel, începând din dimineața zilei de joi, vor fi ploi local însemnate cantitativ în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul și estul Transilvaniei. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar vineri și sâmbătă vor fi însoțite izolat de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. În intervale scurte de timp, sau prin acumulare până la sfârșitul intervalului, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de 40...60 l/mp.

În Carpații Meridionali, iar din noaptea de vineri spre sâmbătă și în Carpații Orientali, la peste 1800 m altitudine, temporar va ninge și se va depune strat de zăpadă cu grosimi, în medie, de 10...20 cm.

Teme articol: meteo
Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.