Erau în faţa unui spital de nu ştiu unde, strigau cu jumătăţi de voci stinghere: „Dar-ar boala-n voi, să veniţi la noi!”... Nu se băteau cu jandarmii, erau paşnici şi parcă resemnaţi că nu li se va dubla salariul în deceniul ăsta. Şi totuşi, maneaua asta lugubră nu era o glumă, jumătăţile de voci aparţineau unor oameni din sistemul sanitar: infirmiere, asistente, prea-puternice şi aspectuoase secretare. Personal TESA, cum ar veni, fără de care actul medical nu se poate realiza. Aceşti oameni făceau grevă pentru a obliga un foarte trecător guvern să le mărească lefurile cu 25%.

M-am întrebat mereu – ca unul care, de la Miron Cozma încoace, nu mai crede în onestitatea şi independenţa mişcărilor sindicale – cum îi manipulează politicienii pe liderii sindicali?! Că nu poţi influenţa mase, ai nevoie doar de sprijinul liderilor. Răspunsurile au venit în etape: cu funcţii de conducere în partidul respectiv, cu promisiuni niciodată onorate, cu legi care să le aducă privilegii şi foloase, cu bani. Da, cu mulţi bani, pentru că, iată, foşti vicepreşedinţi ai PSD prin judeţele patriei au devenit puternici lideri de sindicat, cu venituri care se duc spre 7-8.000 de euro pe lună. Bani cinstiţi, nu? Şi mai ales munciţi, că nu-i uşor să scoţi în stradă mii de oameni, ori să-i pui să strige blesteme asupra guvernanţilor.

Da, mai toţi liderii de sindicat au trecut prin budoarul partidelor politice. Mai toţi şi-au fixat un onorabil ţel: bunăstarea şi fericirea supuşilor sindicalişti. Mijloacele pentru a-l atinge ţin, desigur, de stânga socialistă, dreapta exploatatoare nu poate influenţa decât accidental mişcarea sindicală. La urma-urmei, e normal, dar dacă acceptăm subordonarea partidelor faţă de sindicate, n-ar fi mai normal, oare, să le oferim şi Puterea politică?! Dacă-mi aduc bine aminte, Partidul Comunist Român avea o „falangă” sindicală extrem de puternică, o forţă care organiza alegerile, oferea iluzii şi cumpăra voturi. Care-ar fi diferenţa între „atunci” şi „acum”? Din câte observăm, programul Parlamentului şi chiar legile pe care le votează aleşii poporului sunt dictate de sindicatele ieşite în stradă. Aceleaşi sindicate care ameninţă cu eutanasierea demnitarilor rătăciţi prin spitalele statului – uite de-aia se duc toţi prin străinătate, pe la Viena şi prin Elveţia, n-au încredere în infirmierele, asistentele şi secretarele sindicaliste răzbunătoare.

Ceva nu-i în regulă aici. Nu zice nimeni că lefurile acestor oameni sunt îndestulătoare, că au condiţii de muncă nemaipomenite, ori că sunt prea mulţi pe metrul pătrat prin spitalele judeţelor. Munca lor e grea şi stresantă. Dar mesajul lor devine necredibil când auzi de lefurile liderilor de sindicat care-i mână în luptă, când te uiţi cu atenţie pe fereastra cu amintiri politice ale aceloraşi lideri, ori când citeşti despre afacerile cu medicamente şi boli ale oamenilor din sistemul sanitar.

Parlamentarii PSD, tovarăşi de nădejde ai sindicaliştilor nemulţumiţi, au jurat să voteze măririle de lefuri din Sănătate şi Educaţie. Senatorii au promis că vor acţiona lunea viitoare, deputaţii se mai gândesc când. Guvernul spune că e vorba de vreo 4-5 miliarde de lei, bani pe care bugetul nu-i are decât dacă depăşeşte deficitul stabilit cu Comisia Europeană, ceea ce n-ar fi deloc în regulă. Întrebarea care nu-mi dă pace e una de bun simţ comun şi se adresează mai ales trinomului Dragnea-Ponta-Tăriceanu: de ce dracu’ n-aţi mărit lefurile acestor oameni cu ani în urmă, când eraţi voi la guvernare, s-o fi luat încetul cu încetul, de ce vi s-a pus pata taman acum, în prag de alegeri?! Nu vă obosiţi, e o întrebare retorică, ştim cu toţii răspunsul...

Adevărul e că meritaţi să vi se cânte refrenul lugubru ca un blestem: „dar-ar boala-n voi, să veniţi la noi!”... Nu vă iluzionaţi, nu-i vorba aici doar de asistente, infirmiere şi secretare, ştiu eu vreo 15 milioane de români care l-ar striga cu pasiune la Parlament, la Palatul Victoria, la Palatul Cotroceni şi pe la toate instituţiile statului în care bugetari cu lefuri nesimţite se fac că lucrează pentru fericirea şi bunăstarea poporului. Nasol e că mulţi dintre românii ăştia revoltaţi nu s-ar mulţumi să strige, ar pune mâna şi pe par...