Deputatul Horia Grama susţine reglementarea clară a steagurilor
Deputatul PSD Horia Grama consideră că întreaga chestiune a steagurilor secuieşti şi toate declaraţiile şi acţiunile ce se leagă de acestea nu fac decât rău zonei noastre şi judeţului Covasna, alungând investitorii. În consecinţă, Grama este de părere că pentru a pune capăt tuturor disputelor pe această temă, este absolut necesară reglementarea clară, prin lege, a felului în care trebuie arborate steagurile în spaţiile publice.
Horia Grama a declarat că a avut deja discuţii cu ministrul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pentru o mai bună reglementare a chestiunilor care ţin de steaguri şi de modul de arborare. În opinia deputatului PSD, cea mai rapidă cale de rezolvare ar fi adoptarea de către Guvern a unei Ordonanţe de Urgenţă care să spună clar ce e permis şi ce nu în materie de steaguri, astfel încât să nu mai existe loc de interpretări.
Deputatul a arătat că nu i se pare normală arborarea steagului secuiesc pe primării şi insituţii publice şi a apreciat că prin această atitudine primarii îşi fac singuri rău.
„Mă deranjează arborarea steagului secuiesc pentru că nu e legal şi nu mi se pare normal să fie afişat aşa, ostentativ. Pe noi românii ne deranjează pentru că nu suntem de acord cu autonomia teritorială pe criterii etnice, care este anticonstituţională, iar steagul secuiesc e un simbol al autonomiei. Trăim în România şi trebuie să respectăm cu toţii Constituţia”, a mai spus deputatul PSD.
Recent, Prefectura Covasna a cerut îndepărtarea steagurilor secuieşti de pe sediile mai multor primării, făcând apel la condiţiile legale de arborare a steagurilor şi însemnelor, prevăzute în Legea 75 şi Hotărârea de Guvern 1157, referitoare la arborarea drapelului României.