LIFESTYLE 29 aprilie 2020

VIDEO Ziua Mondială a Dansului, sărbătorită online și de dansatorii din Sfântu Gheorghe

de Daniela Luca | 14427 vizualizări

Aceștia vor transmite un mesaj important prin intermediul mișcării 

Pentru prima oară, Ziua Internațională a Dansului va fi marcată exclusiv online. La inițiativa unui coregraf de hip-hop din România, peste 100 de dansatori din toată țara, printre care și cei din Sfântu Gheorghe, vor participa miercuri, 29 aprilie, la un Flash Mob online. Prin acest demers, inițiatorii doresc să transmită comunității un mesaj important, și anume că doar prin unirea forțelor se pot crea lucruri memorabile. 

Cu ocazia Zilei Internaționale a Dansului, unul dintre cei mai apreciați coregrafi de hip-hop din România, Cosma Levi Lennon a transmis o invitație deschisă mai multor școli de dans din țară, prin care i-a provocat să se alăture unui Flashmob online. Printre cei care au răspuns pozitiv acestui demers se numără și dansatorii de la Asociația „Love To Dance” din Sfântu Gheorghe. 

„Este de fapt o coregrafie pe un mix pe care l-am făcut eu al melodiei lui Michael Jackson „Heal the World”. Am înregistrat varianta explicativă a coregrafiei, am postat-o pe YouTube și de acolo au preluat peste 20 de școli de dans din România și au trimis mai departe dansatorilor care îmi vor trimite videoclipurile lor pe care o să le montez într-un singur videoclip, iar acesta va fi lansat în dimineața zilei de 29 aprilie. Ideea a venit din scurt, dar am reușit să o punem în aplicare destul de repede. Copiii și școlile de dans chiar s-au mobilizat”, ne-a spus Cosma Levi Lennon, adăugând totodată că videoclipul va fi postat pe pagina de Facebook „The Wings Of”. 

Coregraful a precizat că ideea inițială a pornit din dorința de a marca Ziua Internațională a Dansului, indiferent de circumstanțe. Totodată, acesta spune că s-a inspirat și din exemplul altor artiști care au realizat Flash Mob-uri online, din dorința de a fi solidari cu cei care luptă zi de zi cu pandemia. 

„Și noi la rândul nostru vrem să transmitem mulțumiri celor care răspund de siguranța și sănătatea noastră în momentele astea. Acum într-adevăr am ajuns și în punctul în care consider că vom transmite și un mesaj al comunității, un mesaj unit și anume faptul că împreună sau prin colaborare putem să reușim să facem lucruri frumoase și de apreciat. Pe lângă asta sunt și o mulțime de alte scopuri mai mici – promovarea dansului și a sănătății fizice și mentale”, a mai adăugat Cosma Levi Lennon.

„E un fel de datorie plăcută”

În această perioadă, dansatorii de la Asociația „Love To Dance” din reședința de județ erau de obicei în febra pregătirilor pentru concursuri. Chiar dacă acum și planurile lor au fost date peste cap, aceștia spun că n-au stat pe gânduri și s-au alăturat cu mult entuziasm inițiativei coregrafului. 

„Am primit această inițiativă ca pe o datorie. De fapt nu este ceva obligatoriu, dar asta e ca și când vine ziua ta de naștere și știi că trebuie să faci un chef, adică vine Ziua Internațională a Dansului și trebuie să facem ceva. E un fel de datorie plăcută, adică dacă ești dansator, trebuie să faci asta neapărat. E ceva normal. Noi azi toată ziua asta am făcut. Eu chiar cred că este o idee bună acest Flash Mob pentru că e bine să facem ceva chiar și acum când stăm în casă”, ne-a împărtășit profesoara de dans Molnár Enikő. 

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept Ziua Internaţională a Dansului, în 1982, la iniţiativa Comitetului de Dans al Institutului Internaţional de Teatru (ITI), principal partener al UNESCO privind artele spectacolului, conform Agerpres. În acest fel este celebrat atât dansul ca formă de artă, cât şi fondatorul baletului modern, Jean Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727. Totodată, această sărbătoare încurajează promovarea dansului în lume, dincolo de bariere etnice, politice sau culturale, scopul fiind acela de a-i reuni pe toți iubitorii dansului, oricare ar fi acesta. 

Foto arhivă

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.