LIFESTYLE 23 mai 2019

Voie Bună și Aventură în Natură, de 1 Iunie în Țara Buzaielor

de Iulia Drăghici - Taraș | 1292 vizualizări

Ziua Copilului va putea fi celebrată în moduri cu totul speciale în Țara Buzaielor. De 1 Iunie, Comuna Stațiune Vama Buzăului va găzdui evenimentul „Voie Bună – Aventură în Natură”, adresat publicului larg, indiferent de vârstă. Activitățile vor începe de la ora 09:00 și cuprind atât posibilități de relaxare, cât și de creație sau competiții sportive.

Ne-am propus să aducem din nou voia bună în Țara Buzaielor. Astfel organizăm a doua ediție a evenimentului „Voie Bună”. Anul acesta, Voia Bună o găsim în Comuna Stațiune Turistică Vama Buzăului, în data de 1 Iunie.

Evenimentul se adresează publicului larg, de toate vârstele, pentru toți cei dornici de relaxare, aventură, dar și de competiție. Zona aleasă este ideală pentru a putea desfășura activități pentru toate categoriile de vârstă”, transmit, prin intermediul Facebook, organizatorii evenimentului, pe pagina „Voie Bună”.

În cadrul evenimentului, care se derulează la o locație în apropiere de Primăria Vama Buzăului, vor fi desfășurate numeroase ateliere. Printre acestea se regăsesc activitățile educative, de creație și pictură sau zone destinate activităților de Boardgames (Monopoly, Nu te supăra frate și altele), de aventură care o să cuprindă activități de alpinism (panou de cățărare, T.S.A - Tehnica Speologiei Alpine, cățărare pe lăzi), de tir, de relaxare pur și simplu sau concurs de MountainBike.

Activitatea principală, concursul de Mountain Bike

Concursul de Mountain Bike adresat amatorilor este principala activitate a evenimentului, transmit organizatorii. Acesta va fi împărțit pe trei trasee, în funcție de pregătirea fiecăruia.

„Un traseu pentru cei mai experimentați o să aibă o distanță de aproximativ 25 de km și o elevație de 300 de metri. Al doilea traseu este destinat în special copiilor împreună cu părinții. Acesta va avea o lungime de aproximativ  10 km cu o elevație de 10 m. Cel din urmă traseu este destinat tuturor care vor să facă o plimbare în aer liber. El se va desfășura pe asfalt, din zona Primăriei Vama Buzăului până la Rezervația de Zimbrii și retur.

De asemenea cei mai mici dintre participanți care dețin o bicicletă își pot dezvolta deprinderile mersului pe bicicletă într-un traseu aplicativ care se poate parcurge și cu roți ajutătoare.(ex. Ocolire jaloane, trecere peste obstacole, mers în linie dreaptă, treceri în echililbru, etc.)”, ne-au spus coordonatorii acțiunii.

Activitățile  sunt organizate atât de voluntari, cât și de profesioniști în domeniile alpinismului. De coordonarea tuturor acțiunilor se ocupă anul acesta de doi întorsureni, Iulia Nicoleta – Mariș și Mircea Florea.

O acțiune similară a avut loc și anul trecut, în zona Camping din Întorsura Buzăului. Atunci, la concursul de Mountain Bike au luat parte 15 concurenți, iar la toate activitățile aproximativ 100 de persoane.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.